LHC va reporni cel mai devreme la sfarsitul verii 2009

Distrugerile provocate de ceea ce CERN a numit “incidentul S34″ sunt mult mai ample decat se anuntase initial.

La 19 septembrie, ora locala 11:18, unul dintre superconductorii folositi pentru a mentine particulele pe traiectorie se supraincalzeste si isi pierde proprietatile superconductive. Sistemul de protectie nu reuseste sa preia intreaga energie si produce un arc electric care strapunge invelisul camerei de racire. Heliul din camera navaleste in interiorul acceleratorului unde este vid, creand o puternica unda de soc ce incepe sa se propage rapid in ambele sensuri. Ventilele de suprapresiune intra in functiune, insa unda de soc este mai mare decat pot suporta, si forte uriase se exercita asupra barierelor de vid instalate la fiecare doua sectoare. Linia de criogenare se rupe si mai multi magneti sunt deplasati cu pana la 50 de centimetri.

Sumarul este: distrugeri considerabile pe o distanta de cateva sute de metri, insotite de contaminarea acceleratorului cu negru de fum, distrugeri ale izolatiei si varsarea unei cantitati de 6 pana la 15 tone de heliu in tunel.

Reparatia presupune inlaturarea a 50 de magneti din invelisul acceleratorului si inlocuirea echipamentelor distruse, estimata sa dureze pana in martie 2009. Analiza incidentului a dus insa la propunerea unor imbunatatiri care sa asigure evitarea repetarii unui astfel de incident in viitor.

Propunerile includ imbunatatirea sistemului de protectie la supraincalzire pentru asigurarea protectiei tuturor interconectarilor, modificarea sistemului de monitorizare pentru supervizarea detaliata a temperaturilor din camerele criogenice, precum si adaugarea de ventile de suprapresiune la fiecare magnet. Daca primele doua propuneri ar putea fi implementate pana la sfarsitul verii 2009, adaugarea ventilelor presupune aducerea intregului sistem la temperatura normala, ceea ce ar amana data de repornire a acceleratorului.

In mod neasteptat, mai ales dupa interesul suscitat de proiectul LHC, CERN nu a dat publicitatii foarte multe detalii despre incident, limitandu-se la aprecierea preliminara ca “exista suficiente piese de schimb care sa asigure repornirea LHC in 2009″. In lipsa unor estimari oficiale, exista voci care situeaza data de repornire abia in 2010.

Repararea acceleratorului LHC, estimata la peste 20 de milioane de dolari

Costurile de reparare ale acceleratorului Large Hadron Collider de langa Geneva se vor ridica la aproape 14 milioane de euro (21 milioane de dolari), potrivit BBC. Toata procedura va dura pana la sfarsitul verii viitoare cand acceleratorul de particule va putea fi repus in functiune.

Din cauza unei defectiuni electrice dispozitivul in valoare de 3,6 miliarde de euro (6,6 miliarde de dolari) a fost inchis in septembrie.

CERN (Organizatia Europeana oentru Cercetari Nucleare) a crezut initial ca aceste defectiuni vor opri activitatea doar pana in noiembrie 2008,  insa pagubele au fost mult mai mari decat s-a crezut. Acum cercetatorii spera ca vor reusi sa repare acceleratorul la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie 2009,  pentru ca masina sa fie repornita cel tarziu la sfarsitul lui Iunie.

Purtatorul de cuvant al CERN, James Gillies a declarat: “Cu cat vom face acest lucru mai devreme, cu atat va fi mai bine. Dar ar trebui totusi sa nu ne hazardam si sa gandim realist.”

Ce ? Cum? Din de cauza?

LHC-ul a fost construit pentru a zdrobi protonii impreuna la o viteza uimitoare, pentru a re-crea conditii asemanatoare celor existente dupa Big Bang, iar oamenii de stiinta spera ca acest experiment le va lumina calea in aflarea unor raspunsuri fundamentale din fizica.

Obiectivul principal pentru prima zi a marelui experiment a fost atins

Problema a survenit doar la 9 zile dupa ce acceleratorul a fost pus in functiune, cu succes pe 19 septembrie si dupa ce doua fascicule de protoni au fost injectate, in directii opuse, in inelul cu un diametru de 27 de kilometri. Din primele cercetari, se pare ca vinovata este una dintre conexiunile electrice de la o pereche de magneti – aceasta a cauzat scurgerea unei cantitati de heliu in tunel, alertand oamenii de stiinta.

‘Probleme electrice minore’ s-au inregistrat in timpul noptii la acceleratorul de particule LCH

LHC-ul opereaza la temperaturi mai reci decat cele din spatiul extra-terestru pentru maxima eficienta, iar expertii trebuie acum sa-l incalzeasca treptat pentru a repara defectiunile. „Acum sectorul este mai cald pentru ca specialistii sa poata sa intre acolo si sa restabileasca interconectiunile” a declarat Mr Gillies pentru Associated Press. Costurile care vor interveni pentru realizarea acestor operatiuni sunt incluse in bugetul existent al „celui mai sofisticat instrument stiintific al timpurilor noastre”,  cum l-a denumit Dr Lyn Evans,  initiatoarea proiectului Welsh.

PROIECTUL MONTAUK – EXPERIMENTE ÎN TIMP

Este foarte posibil ca, dintre toate misterele şi necunos-cutele care au marcat istoria planetei şi a existenţei umane, „PROIECTUL MONTAUK” să reprezinte cea mai uluitoare şi totodată cea mai ocultată acţiune de anvergură a oamenilor. Aspectele care sunt prezentate în această carte (şi în seria de cărţi care va urma, vizând acelaşi subiect) sunt atât de neobişnuite şi, practic, atât de uimitoare prin conţinutul şi natura lor, încât ele pot fi încadrate cu uşurinţă la capitolul de science-fiction. Scepticismul cititorilor poate fi alimentat, pe de o parte, de ignoranţa lor în domeniu, iar pe de altă parte de educaţia ştiinţifică formală şi materialistă cu care au fost îndoctrinaţi încă din copilărie. Deja este o realitate şi un fapt recunoscut că informaţiile ştiinţifice care sunt prezentate în manualele şcolare sunt cu mult depăşite de concepţiile, studiile şi descoperirile din ultimii ani în cercurile mai puţin ortodoxe ale ştiinţei. Pe de altă parte, este relativ dificil să se ţină pasul cu „explozia” invenţiilor, teoriilor şi ideilor ştiinţifice inovatoare care apar, chiar dacă multe dintre acestea, fiind „incomode” pentru interesele unor sfere de influenţă politică, economică şi socială, sunt în mod deliberat ocultate, ignorate sau chiar denigrate, astfel încât să nu ajungă la conştiinţa pu-blicului larg.Prin urmare, aproape că nu trebuie să ne mai mirăm că, în plin progres tehnologic şi extindere a orizontului ştiinţific la nivel mondial, cea mai mare parte a oamenilor sau a reprezentanţilor unor mijloace de informare massmedia încă îşi mai pun întrebări puerile cu privire la existenţa sau non-existenţa civilizaţiilor extraterestre, încă mai consideră istoria oficială ca fiind adevărată şi încă mai iau în derâdere, cu o crasă ignoranţă, posibilitatea descoperirii şi utilizării dispozitivelor care folosesc „energia liberă, infinită şi gratuită”

(free energy) din univers.În contextul unei „minciuni dirijate” la nivel mondial şi al unui extrem de complex sistem de control şi manipulare a populaţiei Pământului (aspecte care au început să fie revelate şi demonstrate în tot mai multe lucrări de către diverşi autori occidentali şi chiar din ţara noastră), mintea omului obişnuit este tentată de cele mai multe ori să ia minciuna drept adevăr şi adevărul drept minciună. Omul simplu se bazează de cele mai multe ori pe un aşa-zis „bun simţ” de concepţie, care îi este inoculat în mod gradat încă din copilărie de sistemul cultural şi social în care el trăieşte. DECONDIŢIONAREA de aceste impresii subconştiente false (prin intermediul observaţiei atente, a vigilenţei şi a refuzului de încadrare în aşa-zisele „şabloane” de gândire şi comportament) este dificilă, dar ESENŢIALA pentru a străpunge vălul iluziei şi al automatismului în care „omul-mecanic” îşi duce existenţa.Unul dintre cei mai importanţi factori în această direcţie îl reprezintă accesul la INFORMAŢIA CORECTĂ, care de cele mai multe ori este SECRETA şi OCULTATĂ. În general vorbind, se consideră că cel mai înalt nivel de securitate (UTS – ULTRA TOP SECRET) îl reprezintă imixtiunea diverselor civilizaţii extraterestre în societatea umană şi relaţiile pe care acestea le au cu anumite grupuri de influenţă ocultă care sunt mai presus chiar decât forţa politică a guvernelor unor state considerate Mari Puteri; în aceeaşi categorie (ULTRA TOP SECRET) se încadrează şi „PROIECTUL MONTAUK”, care printre altele a inclus şi tehnologia de a călători în timp. Multe dintre aspectele pe care autorul (Preston Nichols) le prezintă în carte sunt atât de neobişnuite pentru concepţia noastră uzuală, încât ele pot să inducă foarte uşor ideea unei farse sau a unui roman de ficţiune. Analiza atentă a dovezilor despre care se vorbeşte în carte, utilizând elemente din diverse alte surse de informare, ne poate conduce însă nu numai la convingerea că experimentele de deplasare în timp care au fost efectuate în cadrul „PROIECTULUI MONTAUK” sunt autentice, ci că există chiar multe dovezi fizice care pot fi coroborate cu afirmaţiile din carte.Şansa a făcut să pot lua legătura cu Preston Nichols şi Peter Moon şi astfel să aflu anumite aspecte pe care, însă, nu le pot dezvălui deocamdată aici. Totuşi, trebuie să menţionez faptul că domnului Nichols i-a fost refuzată în repetate rânduri eliberarea unui paşaport internaţional de către autorităţile americane. Prin urmare, Preston Nichols nu poate călători în nici o ţară; mai mult, prezenţa lui este supravegheată mereu în mod discret, fiind considerată o persoană implicată în acţiuni specifice care sunt încadrate în categoria „Secretelor de Stat”. Dacă într-adevăr totul este o minciună, atunci de ce toate aceste precauţii?Chiar dacă domnul Nichols nu are momentan posibilitatea de a călători în România (unde ar fi fost de acord să susţină o serie de conferinţe pe tema „PROIECTULUI MONTAUK”, Peter Moon s-a declarat de acord să ne viziteze ţara şi să împărtăşească celor interesaţi multe elemente inedite în ceea ce priveşte uluitorul secret care învăluie acest proiect şi călătoriile în timp. El ar putea fi însoţit, de asemenea, de fraţii Edward (actualul Al Bielek) şi Duncan Cameron, adică de două dintre fiinţele umane care au intrat în mod efectiv în vortexul temporal de la Montauk şi s-au deplasat în diverse locaţii spaţio-temporale ale istoriei omenirii.

În extremitatea estică a oraşului Long Island se află Montauk Point, care este cunoscut majorităţii new yorkezilor datorită farului şi a frumuseţii peisajelor sale. În zona de vest din imediata apropiere a farului există o bază militară misterioasă, părăsită, ce aparţine Forţelor Aeriene SUA, fiind construită pe terenul mai vechiului Fort Hero. Deşi a fost în mod oficial închisă şi abandonată de Forţele Aeriene SUA încă din 1969, baza a fost ulterior redeschisă, continuându-şi activitatea fără aprobarea Guvernului Statelor Unite.Sursa finanţării bazei reprezintă, de asemenea, un mister. Nu s-au descoperit dovezi că guvernul sau armata ar fi furnizat fondurile necesare. Oficialii guvernului au căutat unele răspunsuri, însă fără succes.Secretul operaţiunii a dinamizat imaginaţia oamenilor care au creat legende ce se puteau asculta la tot pasul prin Long Island. Este totuşi improbabil ca vreunul din localnicii de la Montauk sau cei care au lansat zvonurile să cunoască întreaga poveste a celor petrecute acolo.Un grup de persoane care au fost implicate în aceste experimente consideră că „Proiectul Montauk” a fost, de fapt, o continuare, reprezentând un punct culminant al cercetărilor efectuate la bordul distrugătorului
USS Eldridge,
în 1943. Fenomenul, cunoscut sub numele de „Experimentul Philadelphia”, în care nava a dispărut literalmente din spectrul vizual, s-a produs în timp ce Marina americană realiza experimente în ceea ce priveşte obţinerea invizibilităţii navelor la detectarea lor prin intermediul radarului.Conform acestor relatări, au urmat trei decenii de cercetări secrete şi tehnologie aplicată. Experimentele includeau supravegherea electronică a minţii şi controlul anumitor categorii de populaţie. Punctul culminant al acestor experimente a fost atins la Montauk Point, în anul 1983 şi a reprezentat momentul când „Proiectul Montauk” a reuşit deschiderea unei porţi spaţio-temporale către 1943.În mod cert, persoana cea mai pregătită să ne expună întreaga poveste este Preston Nichols, inginer electronist şi inventator care a studiat, vreme de mai bine de un deceniu, „Proiectul Montauk”. Interesul său pentru acest studiu a fost amplificat parţial de circumstanţe neobişnuite ce au avut loc în propria sa viaţă. El a reuşit să achiziţioneze în mod legal o parte din echipamentul folosit în cadrul proiectului. Investigaţiile sale perseverente au revelat propriul său rol pe care l-a avut în acest proiect, adică cel de director tehnic. În ciuda repetatelor „spălări ale creierului” şi ameninţărilor pe care el le-a suferit, Preston a supravieţuit şi a decis că este în interesul tuturor să-şi spună povestea.

Datorită faptului că subiectul acestei cărţi este destul de controversat, dorim să oferim cititorului unele jaloane de orientare.Această carte este un exerciţiu pentru conştiinţă. Este o invitaţie de a privi timpul într-o nouă manieră şi de a vă redimensiona orizontul cunoaşterii universului. Timpul ne dirijează soarta şi ne conduce spre moarte. Deşi ne ghidăm după legile sale, sunt multe goluri în cunoştinţele noastre despre timp şi despre modul său de relaţionare cu conştiinţa noastră. Sperăm că aceste informaţii vor avea cel puţin un efect de lărgire a orizonturilor cunoaşterii actuale.Unele informaţii pe care le veţi citi aici pot fi considerate „date probabile”. Aceasta nu înseamnă că ele nu sunt adevărate, dar nu sunt însă susţinute de dovezi irefutabile. „Datele concludente” sunt reprezentate de documentaţii sau de dovezile fizice care pot autentifica un fapt.Datorită naturii subiectului în discuţie şi a consideraţiilor de securitate, datele concludente despre „Proiectul Montauk” au fost greu de obţinut. Există o zonă de hotar între aceste două tipuri de informaţii, care poate fi numită zona „datelor cenuşii”. Acestea sunt foarte plauzibile, însă nu sunt la fel de uşor de dovedit ca în cazul celor concludente.Orice investigaţie asiduă va demonstra că „Proiectul Montauk” a avut loc cu adevărat. Probabil că cei care vor încerca aceasta vor putea găsi persoane care au luat parte la aceste experimente într-un fel sau altul.Cartea de faţă nu este o încercare de a dovedi ceva anume. Scopul său este de a relata evenimentele petrecute, care sunt de un interes esenţial pentru cercetătorii ştiinţifici, metafizicieni, dar şi pentru toţi locuitorii planetei Pământ, în general. Este povestea unui anumit individ şi a cercului său de contacte cu fiinţe şi situaţii excepţionale. Sperăm astfel ca din ce în ce mai multe persoane care au fost implicate în acele experimente să iasă din anonimat şi că cercetătorii vor realiza investigaţii, furnizând astfel mai multe informaţii.Fenomenele şi evenimentele descrise în această carte nu sunt fictive şi nu conţin informaţii false, după buna cunoaştere a autorilor.La sfârşitul cărţii este prezentat un glosar care conţine atât termeni din electronică, cât şi din domeniul ezoteric, pentru a fi de ajutor cititorilor în vederea unei cât mai bune înţelegeri a lucrării. Oamenilor de ştiinţă care vor citi această carte le este indicat să înţeleagă că definiţiile din acest glosar au fost oferite pentru a înlesni cititorului (care nu este familiarizat cu acest limbaj) lecturarea acestei cărţi. Prin urmare, ele nu corespund celui mai nou limbaj tehnic. De asemenea, celorlalţi le propun să înţeleagă că diagramele prezentate în carte au fost incluse pentru sprijinul tehnicienilor. Dacă veţi fi interesaţi să înţelegeţi în profunzime simbolurile şi termenii tehnici ce au fost prezentaţi vă recomand să studiaţi
Manualul Radio-ama-torului
sau o carte de natură asemănătoare.

NIVELURILE CUANTICE DE EXISTENŢĂCONFORM CU OPINIILE LUI PRESTON NICHOLS
Când folosesc expresia „nivelurile cuantice ale existenţei”, „cuantice” se referă la mai multe niveluri potenţiale. Cuvântul „cuantic” provincie din rădăcina latină „quantis”, care înseamnă cantitate.A înţelege existenţa realităţilor multiple înseamnă, de fapt, a înţelege timpul. Fizica convenţională nu neagă posibilitatea existenţelor paralele, dar este în principal orientată spre studiului teoriilor despre materie şi antimaterie. Deoarece există suficiente dovezi pentru a inspira o cercetare ştiinţifică în domeniu, în prezent există în lume în jur de 60 de teorii, din care 10 doar în SUA, care tratează nivelurile cuantice ale realităţii.Voi expune în continuare propria mea teorie bazată pe experimentele mele, unele dintre ele prezentate în această carte. Întocmai ca orice teorie ştiinţifică completă, această teorie este prezentată pentru că s-a dovedit aplicabilă în laborator. De asemenea, ea va ajuta cititorul să obţină o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează timpul.Ce este, de fapt, o realitate paralelă? Este o lume sau un univers în care se găseşte cam tot ce avem noi aici. Dacă ne comutăm pe acea realitate, vom vedea un alt corp care ne va reprezenta pe noi într-o altă existenţă. Universul paralel nu se va comporta în mod necesar precum cel pe care noi îl cunoaştem, ci va deţine caracteristici şi proprietăţi unice.Eu înţeleg că noi existăm într-un număr de realităţi paralele. Suntem în principal conştienţi de „realitatea noastră”, pentru că suntem focalizaţi asupra ei. Universurile paralele pot ajunge în conştiinţa noastră prin intermediul viselor, ESP (percepţii extrasenzoriale), prin intermediul meditaţiei sau al stărilor mentale artificial induse.Este important să avem în vedere o imagine globală despre modul cum ar arăta aceste realităţi diferite într-o formă schematică. Einstein a teoretizat că, în cazul în care o persoană călătoreşte în linie dreaptă dintr-un punct dat în spaţiu, va ajunge în cele din urmă exact în acelaşi punct de unde a plecat iniţial. Aceasta ar putea fi considerată o buclă completă. Nu vom trece acum la prezentarea ecuaţiilor privind această teorie, căci cititorul le va putea intui prin înţelegerea a ceea ce Einstein a numit un „tor temporal”. În acest scop, putem face o analogie în care torul este o „gogoaşă” bidimensională. Einstein a comparat întregul univers cu un tor temporal. El a postulat că o persoană, plecând din orice punct dat în exteriorul „gogoaşei”, va ajunge exact în capătul opus al ei. Ambele puncte vor fi în mod esenţial aceleaşi, cu precizarea că unul va fi numit „pozitiv”, iar celălalt „negativ”. Pentru că ambele puncte se găsesc în fluxul infinit al timpului, un punct ar putea fi numit „infinit pozitiv”, iar celălalt „infinit negativ”.Cu scopul de a-mi prezenta teoria, am extrapolat ideea lui Einstein şi am convertit torul său temporal la o sferă tridimensională. Cititorul îşi poate imagina cu uşurinţă o sferă mai mică aflată într-o sferă mai mare. Pentru a fi şi mai clar. vom numi sfera din interior, Sfera A, care poate fi comparată cu o minge de softball. Sfera mai mare o vom numi Sfera B, care poate fi comparată cu o minge de baschet. Experienţele noastre din realităţile diferite au toate loc în interiorul Sferei A. Dacă porniţi dintr-un punct de pe Sfera A şi vă deplasaţi în linie dreaptă, veţi ajunge în final exact în locul de unde aţi pornit. În interiorul Sferei A totul este dinamic şi în mişcare. Este timpul, aşa cum îl percepem noi. Spaţiul dintre Sfera A şi Sfera B nu este deloc dinamic. De fapt, este considerat a fi în repaus. Putem numi această suprafaţă o mare de particule temporale. Acestea nu sunt particule în sensul obişnuit al cuvântului. De fapt, încercarea de a le descrie în acest univers tridimensional este ceva mai dificilă. Putem doar presupune existenţa acestor particule stabile pentru că le putem simţi (măcar în formă ideatică). Aceste particule care se află între Sfera A şi Sfera B sunt aceleaşi particule din timpul dinamic, cu diferenţa că sunt statice sau în repaus.Noi nu suntem conştienţi de timpul static, pentru că realitatea noastră „normală” este construită pe funcţii dinamice sau pe aşa-zisul timp dinamic.O anumită realitate temporală este creată atunci când Dumnezeu sau altcineva creează o presiune asupra peretelui Sferei A. Această presiune va cauza mişcarea şi deplasarea particulelor dinamice în interiorul Sferei A până se va realiza o buclă, astfel încheindu-se ciclul Alpha şi Omega (începutul şi sfârşitul).Realitatea noastră poate fi considerată o gigantică buclă. E posibil să fi început printr-un big bang sau cu începutul universului şi se va încheia în cele din urmă tot acolo, dar, de fapt, va continua la nesfârşit. Când cineva sau ceva intervine în acea buclă în care noi ne aflăm şi creează o nouă deformare temporală, modificând realitatea, va crea o nouă buclă care este, de fapt, o realitate alternativă.Bucla originală nu poate fi ştearsă sau negată. Ea va conti-nua să existe. Noua buclă va putea fi modificată în orice mod alege cel ce operează modificările respective. Ar putea fi o deschidere în anul 1963 care merge până în 1983. Tot ce se petrece în această perioadă va reprezenta o buclă alternativă. Nu va fi o buclă întreagă de sine stătătoare, ci va fi adăugată buclei originale a realităţii noastre normale. Astfel, vor fi adăugate bucle parţiale liniei noastre de timp originale şi putem numi această conglomerare un complex de bucle. Fiecare buclă ar putea fi, de asemenea, considerată un complex de bucle (un complex se referă la ceva care are mai multe ramificaţii).Indiferent câte realităţi alternative vor fi create din bucla originală, sferei i se vor adăuga realităţi suplimentare, „înfoind-o”. Pe lângă realităţile alternative create prin schimbarea unei anumite linii temporale, mai pot exista realităţi paralele create la începutul timpului care îşi au, de asemenea, propriile lor bucle „originale”. Poate exista, astfel, un infinit număr de bucle şi de complexe de bucle.Unii oameni se pot întreba cum e cu Sfera B din exemplul de mai sus. În principiu ea există pentru a face teoria funcţională. În această etapă nu mai pot adăuga alte sem-nificaţii Sferei B, care serveşte drept perete ce conţine particule temporale deformatoare. Este posibil să fie un fragment dintr-o altă structură complexă din metafizică.Acum, că aveţi o idee despre cum se potrivesc aceste bucle şi complexe de bucle în imaginea globală a universului, mai există o întrebare cheie care trebuie formulată.Este posibil să devenim conştienţi de celelalte bucle şi complexuri de bucle? Da, este posibil. Aceasta este ceea ce s-a petrecut în cazul meu când mă aflam pe acoperişul casei şi instalam antena Delta T (elemente care au fost discutate în capitolul 6). Această antenă are un efect subtil interdimensional chiar asupra naturii timpului. Acel moment mi-a permis să-mi redobândesc conştiinţa unei linii temporale alternative pe care o uitasem împotriva voinţei mele.Prin urmare, călătoria de la o buclă la alta este perfect posibilă. De fapt, se pare că, în primul rând, acesta a fost motivul pentru care au avut loc Experimetul Philadelphia şi „Proiectul Montauk”. Această teorie arată că prin experi-mentele realizate nu a fost creată doar o buclă alternativă temporală, ci şi că această buclă a permis OZN-urilor să ajungă pe planeta noastră. OZN-urile ne-au fost în preajmă dintotdeauna, dar se cunoaşte faptul că numărul relatărilor şi al observaţiilor a crescut brusc în anii ‘40.Dacă nu acceptaţi ca fiind adevărat nimic din cele ce au fost prezentate în această carte, este foarte evident atunci că aceasta reprezintă tipul de avantaj pe care rasele de extratereştri îl au asupra noastră.Următorul punct de vedere pe care doresc să-l prezint este acela că realităţile paralele sunt fundamentate pe principiile comune din electromagnetică. De exemplu, se cunoaşte că curentul alternativ este creat prin alternarea diferenţelor de potenţial. Aceasta este cel mai bine demonstrat cu ajutorul unei bobine, unde curentul şi potenţialităţile sunt prezentate în următoarea diagramă. Relaţia dintre voltaj şi curent este cea care face curentul alternativ să funcţioneze. Mai departe, relaţia dintre curent şi voltaj este imposibil de explicat.De asemenea, trasăm o diagramă analogică în care realitatea noastră este reprezentată prin unda „A” din diagrama anterioară, în vreme ce „B” este o realitate paralelă. La fel cum între voltaj şi curent există o interacţiune, în mod asemănător există una şi între cele două realităţi.Extrapolând aceste principii, se poate înţelege că realităţile paralele sunt cu 90 de grade defazate de „realitatea noastră normală”. Cu alte cuvinte, dacă există o realitate paralelă, atunci trebuie să înţelegem că ea este o energie potenţială, adică nu este încă activă. Ea ar fi, de asemenea, cu 90 de grade dezechilibrată din punctul nostru normal de vedere. Faptul că este o energie potenţială înseamnă că are capacitatea de a „curge” spre realitatea noastră şi viceversa.
(Despre A şi B se spune că sunt la 90 de grade defazate. De la un punct de vârf la altul un „ciclu” de curent/voltaj este de 360 de grade. 90 de grade defazate înseamnă că, atunci când voltajul alternativ A se află în momentul său de maximă intensitate, curentul alternativ B este în punctul său de intensitate 0.)
Aceasta explică faptul că între principiile electromagnetice şi celelalte universuri nu există doar o relaţie, ci se sugerează chiar că, utilizând principiile electromagnetice, o persoană poate pătrunde teoretic şi practic pe tărâmul altor realităţi, ceea ce include buclele temporale alternative despre care deja am vorbit.Avem speranţa că cele explicate mai sus vor oferi cititorului o înţelegere generală a modului în care principiile electromag-netice au fost folosite pentru manipularea timpului la Montauk

GLOSAR
amplitron
- amplificator UHF (frecvenţă ultraînaltă) de putere mare. La Montauk, acesta a servit drept amplificator final al transmiţătorului înainte ca o aplicaţie să fie emisă prin antenă. Constă dintr-un tub electronic mare, cântăreşte 135 kg şi măsoară 90 cm în cea mai mare dimensiune a sa.
bioritm
- termen ezoteric care se referă la orice funcţii ciclice de viaţă din organism. Bioritmul este probabil cel mai bine înţeles în termenii orientali „Ki” sau „Chi”, care reprezintă forţa subtilă a vieţii ce impregnează întregul corp. Acupunctura operează cu bioritmurile pentru a vindeca o boală. Dacă planeta este considerată precum un organism viu, atunci bioritmurile vor include toate funcţiile subtile care fac viaţa posibilă reglând-o în mod adecvat. Anotimpurile, rotaţia pământului şi mişcarea galaxiilor, toate pot fi luate aici în considerare. Locuri speciale, precum cel de la Stonehenge (Marea Britanie), sunt considerate a fi construite în armonie cu bioritmurile planetei.
bobine Helmholtz
- în mod obişnuit, bobinele Helmholtz se referă la două bobine identice care sunt separate de o distanţă de mărimea razei bobinelor. Când bobinele sunt conectate la curent, ele vor produce un câmp magnetic omogen ce se va întinde pe o suprafaţă mai mare decât ar fi generat una singură.
catod
 - într-un tub electronic cu vid, electrodul care emite semnalul material este numit catod. Într-o celulă de electrolit, curentul curge dinspre electrodul negativ. În esenţă, este o sursă de curent.
ciclu
- o unitate de activitate în interiorul unei unde care se repetă în mod continuu. Un ciclu va oscila, înainte să se repete. Dacă vizualizaţi valuri de ocean care sunt toate uniforme, seria de valuri vor fi numite „ciclu”.
componentă non-hertziană
- acest termen nu există în ştiinţa convenţională. Se referă la componenta electrică a undelor electromagnetice. Teoretic, componenta non-hertziană este o funcţie a undei. În locul oscilaţiei transversale, va oscila pe direcţia propagării sau va oscila longitudinal (cum ar fi undele sonore). Ar putea fi considerată precum o undă electromagnetică „acustică”.
Delta T
- prescurtare de la „Delta Timp”. Delta este folosită în ştiinţă pentru a indica schimbarea, prin urmare „Delta T” indică o schimbare în timp.
antena Delta T
- o antenă octaedră, proiectată să curbeze timpul. Arată precum două piramide cu aceeaşi bază. Prin definiţie, poate facilita comutarea (acordarea) de la un interval temporal la altul. Două bobine sunt plasate în jurul muchiilor piramidei, la 90 de grade una de cealaltă. Comutarea de la un interval temporal la altul s-a realizat printr-o serie de impulsuri şi alimentarea cu energie electrică, aşa cum s-a discutat în capitolul 12. Chiar şi în momentele când antena nu este alimentată cu energie electrică, ea are un efect subtil interdimensional asupra naturii timpului.
DOR
- provine de la „Dead ORgone” (vedeţi definiţia pentru „orgon”). Aceasta se referă la energia vieţii care a stagnat sau a devenit negativă. DOR poate fi considerat antiteza energiei vieţii.
fază
 - intervalul de timp între momentul când se produce un fenomen şi momentul când are loc al doilea fenomen.
frecvenţă
- numărul de unde sau cicluri pe secundă.
Hertz
- (abreviat Hz) este un ciclu sau o undă simplă. O undă constă din numeroase cicluri care reprezintă, de fapt, repetarea unui singur ciclu. Într-o formulare mai tehnică, un hertz este fluctuaţia completă a unei unde de la plus (cel mai înalt punct) la minus (cel mai de jos punct). De pildă, cinci hertz înseamnă cinci cicluri pe secundă.
MHz
- MegaHertz, este echivalent cu 1.000.000 hertz.
modulaţie de impulsuri
- acestea sunt trimise sub forma unei serii de impulsuri scurte care sunt separate de perioade relativ îndelungate de timp, în care nu este transmis nici un semnal.
orgon
- se referă la energia vieţii sau energia sexuală aşa cum a fost observată de dr. Wilhelm Reich. Este energia pozitivă, care ne face să „vibrăm”.
oscilator
- un dispozitiv care echilibrează şi menţine oscilaţiile. În electronică, o oscilaţie se referă la o variaţie regulată între valori maxime şi minime, precum curentul şi voltajul.
Proiectul Phoenix
- proiect secret care a început spre sfârşitul anilor ‘40. A cercetat utilizarea energiei orgonice, în special cu privire la controlul meteorologic. În cele din urmă a inclus „Proiectul Rainbow” şi însuşi „Proiectul Montauk”. „Phoenix” era un nume de cod oficial.
psiho-activ
- se referă la orice activitate sau funcţie care are efecte asupra minţii sau a psihicului. În această carte, psiho-activ se referă, în primul rând, la funcţiile electromagnetice sau la echipamentul electromagnetic care influenţează gândirea şi comportamentul uman.
psihotronie
- ştiinţa şi disciplina modului în care „funcţionează” viaţa. Include studiul modului în care tehnologia interacţionează cu mintea, sufletul şi corpul uman. Ştiinţa, matematica, filozofia, metafizica şi studiile ezoterice sunt toate unite în studiul psihotroniei. Mai include, de asemenea, elemente despre alte realităţi paralele şi modul în care noi interferăm cu alte dimensiuni ale existenţei.
recipient electromagnetic
- se referă la „efectul de recipient” care este creat atunci când un anumit spaţiu este înconjurat de un câmp electromagnetic. Spaţiul respectiv se află în interiorul „recipientului”. Pereţii vor fi câmpul electromagnetic. Când în acest spaţiu se află oameni sau obiecte, ei se găsesc în interiorul „efectului de recipient”.RF – Frecvenţă Radio. Frecvenţele de peste 20.000 hertz sunt numite frecvenţe radio pentru că sunt folosite în transmisiile radio.
referinţe temporale
- aceasta se referă la factori elec-tromagnetici prin care suntem conectaţi la universul fizic şi la fluxul timpului. Conştiinţa timpului poate fi asemănată cu o profundă stare de hipnoză care generează la o fiinţă starea de rezonanţă cu diferite frecvenţe şi impulsuri din universul fizic.
relativist
- funcţiile relativiste se referă la activităţi care sunt în afara sferei noastre normale de referinţă. De asemenea, ele privesc modul în care activităţile din alte sfere de referinţă sunt în relaţie cu ale noastre. Relativitatea îmbrăţişează conceptul că totul este nelimitat, incluzând alte dimensiuni, precum şi întregul univers.
spaţiu-timp
- când studiaţi fizica la un nivel avansat, devine clar că spaţiul şi timpul sunt în mod inexplicabil relaţionate unul cu celălalt. Se consideră improprii referirile doar asupra timpului sau spaţiului (pentru că timpul şi spaţiul nu există prin ele însele). Este ca şi cum am spune că gura noastră a mâncat cina.
transceptor
- instrument care serveşte atât pentru emisia, cât şi pentru recepţia anumitor semnale.
transmiţător
- dispozitiv care trimite semnale sau mesaje electronice.
undă
- „stare de mişcare” ce se ridică şi cade în mod periodic. Poate fi transmisă dintr-un punct anume către altul fără să aibă loc vreun transport de materie. O undă constă din multe cicluri şi poate transporta semnale, imagini sau sunete.
undă electromagnetică
- în jurul unei sarcini electrice care oscilează, este generat un câmp. Câmpul este atât de natură electrică, cât şi de natură magnetică şi oscilează, ceea ce duce la propagarea unei unde prin spaţiu. Această undă este numită undă electromagnetică.
undă radio
- undă electromagnetică ce transportă informaţii coerente (imagini, sunete etc.)

 

Preston B Nicholas & Peter Moon – Proiectul Montauk Experimente in timp

Geniile si ciudateniile lor

– Descoperirile, ideile si inventiile lor au schimbat cursul omenirii. Dar dincolo de aceste contributii incontestabile, vietile savantilor ascund adesea o latura mai putin conformista – fie ca este vorba despre puteri extrasenzoriale, magie neagra sau eutanasie umana.
1. Albert Einstein – savant cu adevarat excentric, fie si doar pentru freza lui neobisnuita, Einstein se numara printre cei mai apreciati oameni de stiinta ai tuturor timpurilor. Cel mai mare merit al profesorului german este acela de a fi reusit sa in­toarca toate legile fizicii tra­-ditionale cu susul in jos, elaborand teorii revelatoare, cum ar fi cea a relativitatii, cea a cuantelor si cea a gravitatii. Teoriile lui Einstein au fost greu de inteles, controversate si contestate, din cauza ca utilizau concepte foarte abstracte si aduceau multe noutati in gandirea stiintifica a timpurilor. 2. Nicola Tesla – savantul de origine sarba poate fi considerat “special” inca din copilarie, cand acesta avea ceea ce am numi astazi “puteri extrasenzoriale”. Mai tarziu, viata omului de stiinta frizeaza imposibilul, Tesla reusind sa “pacaleasca” moartea nu mai putin de trei ori – dupa ce medicii il diagnosticheaza cu tot atatea boli incurabile. Savantul a ramas in istorie pentru o serie de inventii, printre care si bobina Tesla, cea mai bine pastrata taina a tehnicii de obtinere a tensiunilor inalte. Nicola Tesla adora sa socheze (nu o data, in cadrul experimentelor publice, si-a folosit propriul trup pe post de conductor pentru a ilustra magia curentului electric). 3. James Lovelock – savant de renume mondial, a initiat teoria conform careia planeta este un imens organism viu, supus permanentei actiuni antropice (a omului) – ireversibil distructiva. Prognozele omului de stiinta in ceea ce priveste viitorul planetei si al omenirii sunt cu adevarat sumbre, el apreciind o extinctie a speciei umane in proportie de 80% pana in 2100. 4. Jack Parsons – membru fondator al Jet Propulsion Laboratory, este banuit ca ar fi practicat magia neagra si renumit pentru faptul ca se autoproclama “Antichristul”. Nascut intr-o familie foarte instarita, misteriosul finantator al programului aeronautic american, a avut o contributie cruciala in acest sens – desi fara instruire de specialitate in domeniu, Parsons a obtinut formula combustibilului-minune care a propulsat prima racheta pe Luna. 5. Richard Feynman – membru al echipei de savanti care a participat la elaborarea si dez­voltarea Proiectului Manhattan (finalizat prin obtinerea bombei atomice). Fizicianul Richard Feynman s-a evidentiat drept unul dintre cei mai de seama oameni de stiinta ai secolului trecut. Feynman avea si veleitati artistice – captivat de muzica si natura, savantul isi ocupa timpul liber incercand sa descifreze scrierile maya. 6. Freeman Dyson – respectat fizician, Freeman Dyson s-a remarcat prin talentul sau scriito­ricesc, pe care l-a transpus in seria de volume SF publicate de-a lungul vietii. In 1960 a emis ipoteza conform careia, in viitor, oamenii vor fi nevoiti sa construiasca o cochilie artificiala care sa acopere intregul sistem solar, captand astfel energia astrului. Dyson crede cu in­versunare in existenta extra­terestrilor. 7. Wernher von Braun – unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta din Germania, este considerat initiatorul proiectului de obtinere a rachetei de tip V-2. Ulterior, a migrat in America, unde a pus bazele celui de-al doilea proiect – “Programul Spatial al USA” – care i-a asigurat re­numele mondial. In timpul liber, facea scufundari subacvatice si studia filozofia. 8. Doctorul Jack Kevorkian – a devenit celebru prin initiativa sa de a sprijini drepturile bolnavilor in stadiu terminal de a decide asupra propriei vieti. In acest sens, omul de stiinta a mers pana la a se duela cu legile in vigoare pentru a-si sustine cauza. In cele din urma, a fost arestat si judecat – la proces, a povestit cum a “ajutat” sa moara peste 130 de pacienti in faza terminala.

Experimentul Philadelphia

Anul 1944: in randurile militarilor din US Navy, se nascuse legenda unui crucisator care ar fi disparut din portul militar Norfolk, statul Pennsylvania, si ar fi fost teleportat in Philadelphia, statul Virginia. Povestea a inceput sa capete contur in 1950, cand Carl Allen, un fost capitan de nave de razboi, i-a transmis mai multe scrisori doctorului Morris K. Jessup, in care ii descria cu lux de amanunte Experimentul Philadelphia.

K. Jessup, un inversunat cercetator al fenome­nelor paranormale, a intreprins o ampla investigatie, adunand martori si dovezi, pentru a demonstra ca, pe 28 octombrie 1943, crucisatorul USS Eldridge a fost teleportat din Norfolk in Philadelphia. Jessup a publicat mai multe carti si a realizat cateva documentare de televiziune despre Experiment, dar a fost ironizat si contrazis de US Navy.

Vom incerca acum, la 60 de ani de la producerea presupusului Experiment, sa discernem intre entuziasmul unora si scepticismul altora fata de subiect si sa repovestim istoria luand in calcul toate variabilele care au stat la temeiul ei.

28 octombrie 1943
In octombrie 1943, Carl Allen era secund pe crucisatorul SS Andrew Furuseth, care, alaturi de USS Eldridge, facea parte din convoiul de nave de razboi USG-23. Conform spuselor lui Allen si ale altor marinari chestionati ulterior de catre Jessup, in iunie 1943, armata americana instalase pe USS Eldridge mai multe utilaje si tehnologii militare experimentale, majoritatea – echipamente electronice.

Printre acestea, doua generatoare ce distribuiau energia prin intermediul a patru puternici magneti montati pe punte, tuburi de amplificare a puterii si circuite modulatorii. Potrivit martorilor, tot acest arsenal ar fi avut menirea de a genera campuri electromagnetice masive, capabile sa oculteze intregul crucisator in fata undelor radio si luminoase, facandu-l astfel invizibil pentru navele inamice. O parte dintre marinarii prezenti pe diverse nave din convoiul USG-23 i-au marturisit lui Jessup ca, la 28 octombrie 1943, pe USS Eldridge s-au efectuat teste ale echipamentelor dedicate Experimentului si ca in aceeasi zi, in jurul orei 17.00, crucisatorul a pornit generatoarele de campuri electromagnetice.

Se pare ca tehnologia de invizibilitate a functionat, deoarece, conform declaratiilor, nava a fost invaluita intr-o ceata verzuie si apoi s-a facut nevazuta. Dupa 10 minute, celelalte crucisatoare din convoi au observat ca USS Eldridge nu disparuse numai de pe radare si din campul vizual, ci disparuse fizic, cu totul, din locul in care stationase. Carl Allen, care fusese detasat din convoiul USG-23 cu SS Andrew Furuseth in portul Philadelphia, afirma ca, pe 28 octombrie la ora 17.15, peste port s-a lasat subit o ceata verzuie si, ca din neant, a aparut USS Eldridge.

Crucisatorul ar fi stationat in Philadelphia pana a doua zi dimineata, cand ar fi pornit in directia Norfolk. Pe parcursul noptii, mai multi militari si echipe medicale ar fi urcat la bordul navei. Allen crede ca, in acea noapte, o mare parte a echipajului USS Eldridge a fost inlocuita. Jessup vs. Marines Cercetarile lui Jessup conduc la concluzia ca, pe parcursul Experimentului, o parte dintre marinarii din echipajul initial ar fi sfarsit in ospicii, in timp ce altii pur si simplu ar fi disparut. Cei care au putut fi chestionati au marturisit ca sufera de amnezie si ca nu-si aduc aminte sa fi fost vreodata cu USS Eldridge in Philadelphia, acesta fiind si punctul de vedere al US Navy.

Marina americana a adus martori de pe SS Andrew Furuseth, care au afirmat ca noaptea de 28 octombrie 1943 a fost una cat se poate de obisnuita. Mai mult, cinci veterani de pe Eldridge, care traiesc si astazi, declara ca habar nu au cum a inceput legenda despre Experimentul Philadelphia, dar ca s-au distrat copios pe seama ei. Un argument in plus pentru sceptici il reprezinta faptul ca in nici o arhiva (a armatei, a guvernului sau a serviciilor secrete americane) nu exista macar cea mai mica mentiune despre Experiment sau despre vreun incident deosebit in care sa fi fost implicat USS Eldridge (in timp ce alte incidente, Roswell de exemplu, sunt consemnate in dosarele US Army sau CIA).

„Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea, m-as fi facut ceasornicar” – Albert Einstein

Pe marginea misteriosul Proiect Rainbow (Curcubeul), cunoscut mai degraba ca Experimentul Philadelphia, au curs rauri de cerneala timp de aproape sapte decenii, fara ca vreun singur cercetator sa poate oferi un raspuns multumitor legat de ceea ce se presupune ca s-ar fi intamplat cu distrugatorul USS Eldridge in 1943. Daca pentru unii, totul nu este decat o farsa a unor minti prea infierbantate, realitatea unor cazuri, multa vreme secrete (vezi Proiectul Manhattan prin care se realiza prima bomba atomica, sau Proiectul Habbakuk prin care se construia un portavion de gheata), nu a facut decat sa dea apa la moara celor care cred ca bizara teleportare a vasului american, din timpul celui de al doilea Razboi Mondial, este si acum o realitate bine ascunsa de autoritatile de la Washington.

 

Un presupus proiect condus de Albert Einstein si Nikola Tesla 

Inca din 1930, cercetatorii americani analizau la Universitatea din Chicago posibilitatea de a face un corp invizibil prin intermediul electricitatii, activitate condusa, din cate se pare, de controversatul om de stiinta sarb, Nikola Tesla. Noua ani mai tarziu, proiectul era mutat la Universitatea de Studii Aprofundate din Princetown, acolo unde era cooptat in echipa de cercetatori si germanul Albert Einstein. Rezultatele studiilor nu au fost date niciodata publicitatii, sporind aura de mister a acestora, desi legendele urbane tesute in jurul lor spun ca invizibilitatea obiectelor fusese atinsa, chiar daca reusita nu implica decat obiecte de mici dimensiuni. Era punctul de plecare al celui ce avea sa devina unul dintre cele mai bizare si mai controversate proiecte din istorie, Experimentul Philadelphia.

Se pare ca in data de 28 octombrie 1943, in portul orasului Philadelphia, oficialii armatei americane pusesera la dispozitia cercetatorilor distrugatorul USS Eldridge pentru a testa efectele invizibilitatii asupra navelor de lupta. Ceea ce a urmat, se va dovedi un scenariu demn de filmele de groaza.

Conform legendelor tesute in jurul acestui experiment, la scurt timp de la pornirea puternicelor generatoare electrice instalate pe nava, USS Eldrige a fost acoperita de o ceata alb-verzuie care in cateva minute parea sa devina materiala. La scurt timp dupa aceasta, nava disparea din campul vizual si de pe ecranele radarelor pentru aproximativ 5 minute pentru ca, in momentul reaparitiei sa prezinte martorilor o imagine de cosmar. Multi dintre membrii echipajului erau carbonizati total sau partial, unii prezentau simptome de nebunie sau disparusera fara urma, in timp ce altii era integrati in structura metalica a navei. Martorii declarau ca USS Eldridge aparuse brusc la baza navala din Norfolk, la peste 600 de kilometri departare, pentru ca apoi, sa dispara in numai cateva minute, la fel de misterios precum aparuse. Oficialii armatei opreau, in regim de urgenta, experimentul, trecand totul sub tacere ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

 

Martorul misterios 

Daca Experimentul Philadelphia avea loc in anul 1943, in plin Razboi Mondial, primele referiri la acest caz apareau, in mod straniu, de abia 12 ani mai tarziu, in 1955.

La 12 ianuarie 1955, Morris K. Jessup, profesor de matematica si fizica, astronom amator si autor al cartii intitulate „Cazuistica OZN-urilor” primea o scrisoare misterioasa de la un anume Carlos Allende, in care erau redate, in detaliu, amanunte legate de disparitia ditrugatorului USS Eldridge, precum si simptomele ciudate ale putinilor supravietutori ai echipajului. Jessup avea sa fie socat de cele aflate. Din scrisoare reiesea ca marinarii de pe nava americana fusesera lasati la vatra din motive neelucidate, acolo unde efectele secundare ale teleportarii deveneau din ce in ce mai evidente. Allende descria cazul unui supravietuitor al experimentului care, aflandu-se la masa impreuna cu familia, s-a ridicat brusc, si-a luat palaria si a iesit prin perete fara ca cineva sa ii mai dea de urma vreodata. Un alt caz mentionat in scrisoare era cel al unui alt membru al echipajului care, in timpul unui conflict iscat intr-un local public, disparea fara urma in timp ce lovea mai multi oponenti. Allende atasase scrisorii, mai multe articole ambigue legate de presupusul experiment, articole ce aparusera in presa vremii, fara a da insa prea multe date concludente.

Reticent in fata unor asemenea informatii, Jessup ii va scrie misteriosului sau corespondent, folosind adresa de pe plic, cerand mai multe detalii legate de respectivul experiment si de persoanele implicate in acesta. Raspunsul nu va veni decat cateva luni mai tarziu, de data aceasta semnat cu numele Carl Allen, in care ciudatul martor declara ca nu poate oferi datele cerute dar ca este gata sa se supuna unei sedinte de hipnoza. Convins ca este victima unei farse de prost gust, Jessup va intrerupe corespondenta.

Trecusera deja doi ani de la aceasta intamplare bizara, atunci cand matematicianul era chemat la sediul Biroului de Investigatii al Marinei Militare din Washington (Office Naval Research – ONR) pentru a da declaratii legate de cartea pe care o publicase cu ani in urma. Intrigat, Jessup se prezinta la sediul ONR acolo unde, spre marea sa surpriza, i se cere sa dea explicatii in legatura cu notele scrise de mana pe un exemplar din „Cazuistica OZN-urilor”, exemplar care sosise la ONR de la aceeasi adresa ca si scrisorile pe care Morris K. Jessup le primise in urma cu doi ani.

Notele pareau scrise de trei personaje (Domnul A, Domnul B si Jemi), cu stilouri de culoare diferita si cu semne de punctuatie insirate fara nicio logica aparenta. Jessup recunoaste scrisul Domnului A ca fiind cel al lui Carlos Allende/ Carl Allen, si ramane surprins de cunostintele avansate ale acestuia, precum si ale celorlalte doua personaje, in domeniul aviatiei, al principiilor de functionare ale OZN-urilor precum si de relatarile halucinante legate de Experimentul Philadelphia si diferite rase de extraterestri aflate pe Terra.

Desi este convins ca totul nu este decat o continuare a farsei din 1957, Jessup este surprins de interesul aratat de oficialii ONR pentru scrisorile primite de la Allende dar si de, paradoxal, informatia conform careia adresa de la care fusesera expediate acestea nu este decat adresa unei ferme parasite si de insistenta cu care oficialii incercau sa il determine sa creada ca autorul scrisorilor este un psihopat.

Matematicianul nu a reusit sa mai gaseasca un raspuns la informatiile mai mult decat bizare cu care era, practic, bombardat. La 20 aprilie 1959, el era gasit mort, in propriul garaj, asfixiat cu gaze de esapament. Daca totul parea o sinucidere datorata unei depresii, bine cunoscuta, de altfel, de membrii familiei, nu putini au fost aceia care au crezut ca moartea sa nu era una intamplatoare ci se datora, mai degraba, datelor pe care le obtinuse in legatura cu Experimentul Philadelphia.

 

Argumente pro si contra 

Pentagonul a negat in repetate randuri orice implicare in presupusul proiect de teleportare/invizibilitate al navei USS Eldrige din 1943. Cu toate acestea, chiar daca argumentele aduse de oficialii armatei americane par pertinente la o prima vedere, pentru adeptii teoriei conspirationiste, si nu numai pentru ei, Experimentul Philadelphia nu este altceva decat unul dintre sutele de cazuri reale, ascunse cu grija de privirile curioase ale opiniei publice.

Pare greu de crezut, asa cum sustine Pentagonul, ca un proiect de o asemenea amploare sa fie realizat ziua in amiaza mare, intr-un port in care oricine putea sa vada presupusa teleportare. De altfel, marturiile veteranilor de pe distrugatorul american, precum si jurnalul de bord din acea perioada, aratau clar ca USS Eldrige nu numai ca se afla in misiune in Bahamas, dar nici macar nu a acostat in portul Philadelphia in decursul anului 1943. Mai mult, singurul martor al acestui eveniment, misteriosul Carl Allen, era de negasit.

Controversele apar insa in momentul in care, studiind arhivele mai multor ziare, oponentii variantei oferita de Pentagon descopereau primele declaratii oficiale ale reprezentantilor armatei americane. Din acestea reiesea faptul ca nicio nava nu fusese implicata in experiment dar, in mod ciudat, se recunoaste existenta unui proiect in care erau studiate efectele invizibilitatii asupra minelor marine.

Nu a fost trecuta cu vederea nici moartea bizara a lui Nikola Tesla, cel care se retrasese oficial din proiect inainte de presupusul Experiment Philadelphia, sustinand ca descoperirile sale vor fi folosite in detrimentul umanitatii si nu in folosul acesteia, asa cum intentionase. Dupa acest episod, Tesla este scos din sfera oamenilor de stiinta, fiind catalogat drept un savant nebun. La numai doua luni dupa evenimentul in discutie, Tesla este gasit mort in camera hotelului in care locuia, in timp ce toata arhiva, cuprinzand studii, note si schite ale experimentelor sale, a fost sustrasa de catre FBI si catalogata, pana in prezent, drept una secreta. Nu mai putin important in aceasta ecuatie este si misteriosul proiect initiat de Tesla, despre care savantul sarb sustinuse, in repetate randuri, ca va oferi lumii o arma care sa puna capat tuturor razboaielor.

La fel de ciudata pare si declaratia lui Albert Einstein, savantul care intr-un interviu acordat unei publicatii americane sustinea: „Daca as fi stiut la ce va duce descoperirea mea, m-as fi facut ceasornicar”. De altfel, se pare ca genialul fizician si-ar fi distrus, cu buna stiinta, o parte dintre documente, declarand celor apropiati ca omenirea nu este inca pregatita sa faca fata descoperirilor sale.

Ca si cum nu era de ajuns, moartea misterioasa a matematicianului Moriss K. Jessup, precum si scrisorile sau notele scrise de mana pe cartea sa, nu au facut decat sa adanceasca misterul din jurul Experimentului Philadelphia.

 

Facts 

• Dupa episodul legat de corespondenta dintre Morris K. Jessup si Carlos Allende/Carl Allen, au aparut si alti presupusi martori ai experimentului, declaratiile acestora nefiind acceptate oficial. Poate cel mai cunoscut caz este cel al lui Alfred Bielek. Acesta sustinea ca numele sau adevarat era Edward Cameron, ca fusese transportat in timp prin acelasi procedeu prin care distrugatorul USS Eldridge fusese teleportat in 1943, si ca memoria sa fusese stearsa de catre armata americana. Bielek a mentionat ca amintirile sale au inceput sa revina doar dupa ce a vizionat productia hollywoodiana din 1984, „Experimentul Philadelphia”, in regia lui Stewart Raffill.
• Nu putini au fost cei care au facut legatura dintre Experimentul Philadelphia si Proiectul Montauk, proiect ce a avut loc intre 1971 si 1983, prin care s-a sustinut ca armata americana experimenteaza arme cu efect psihologic asupra oamenilor. Astfel, cazul din 1943 nu ar fi fost decat rezultatul unei psihoze induse de o asemenea arma.
• Varianta oficiala a Proiectului Rainbow (Experimentul Philadelphia) este ca acesta nu reprezinta decat o farsa elaborata in scopuri pur comerciale.
• Originile savantului Nikola Tesla sunt, in realitate, istro-romane.

LARGE HADRON COLLIDER

Experţii din cadrul Centrului European pentru Cercetare Nucleară – cea mai importantă instituţie dedicată cercetării originilor materiei – au instalat în subteran cel mai mare şi mai puternic detector de particule creat vreodată: un dispozitiv cântărind 12.000 de tone, desfăşurat într-un tunel cu o lungime de 27 de kilometri, având ca principal component, pe lângă alte 14 părţi, un uriaş magnet de 2000 de tone, 16 metri înălţime, 17 metri lăţime şi 13 metri lungime. Proiectul LHC – Large Hadron Collider, un proiect finanţat de 20 de state, este inaugurat miercuri, 10 septembrie 2008 şi a costat 5,4 miliarde €. Se va produce la o adâncime de 92 de metri sub centrul de cercetare situat la graniţa dintre Elveţia şi Franţa, în apropiere de Geneva. Iniţiat în urmă cu 15 ani, experimentul ar trebui să facă lumină în ceea ce priveşte formarea Universului prin explozia primară. Astfel, acceleratorul va provoca ciocnirea particulelor sub-atomice, la viteze comparabile cu cea a luminii, pentru a creea condiţii similare cu prima fracţiune de secundă după Big Bang.
LHC permite studierea interacţiei gravitaţionale la distanţe mai mici de un micron; ce cunoaştem până acum este doar ce face gravitaţia la distanţe mari, de ordinul unui milimetru. O altă soluţie pe care cercetătorii speră să o descopere cu sprijinul LHC este confirmarea existenţei particulei Higgs, un boson care ar înzestra cu masă toate celelalte particule. Supranumit „particula lui Dumnezeu”, demonstrarea existenţei ei ar explica de ce „suntem grei”, de ce există particule fără masă (fotoni, neutrini), şi particule cu masă. Alţi cercetători speră chiar să afle informaţii despre posibila existenţă a unor multiple dimensiuni, dincolo de cele recunoscute tradiţional. Măsurătorile experimentale de la LHC, deja estimat ca Mecca ştiinţei contemporane, ar vrea să explice inclusiv „materia întunecată”, teoria supersimetriei, a stringurilor, plus „Dark Energy”. Una peste alta, oricare ar fi rezultatul experimentului, cu siguranţă că vor fi făcute noi descoperiri, iar imaginea omului asupra constituenţilor Universului se va lărgi.
Dincolo de aşteptările entuziaste, numeroase voci din comunitatea ştiinţifică susţin că refacerea condiţiilor Big Bang ar putea determina apariţia unor găuri negre, care s-ar mări şi ar „înghiţi” Pământul. Aşadar, ar putea oferi informaţii preţioase despre formarea Universului, dar în cel mai rău caz ar putea să însemne sfârşitul lumii. Astfel, aşa cum declară unul dintre specialiştii care au depus o cerere de ultim moment pentru întreruperea experimentului – Otto Rossler, găurile negre rezultate în urma exploziei ar putea creşte în aproximativ patru ani şi ar putea atrage Terra în ele. Chimistul german a spus că CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară) a admis că proiectul iniţiat de ea ar putea duce la apariţia unor găuri negre, însă nu le consideră periculoase.

Iniţiatorii proiectului resping categoric afirmaţiile lui Rossler, asigurând opinia publică de siguranţa experimentului: „În ultimele miliarde de ani, natura a generat milioane de astfel de coliziuni pe Pământ, iar planeta încă există”, se arată într-un raport CERN. De altfel, au fost prezentate trei rapoarte oficiale care conchid că nu există „nici o bază pentru nici o ameninţare imaginabilă”. Rapoartele admit totuşi că există o posibilitate redusă ca LHC să creeze găuri negre mărunte cu durată de viaţă redusă sau „monopoluri magnetice” care distrug protonii din atomi, însă a menţionat că nici unul dintre scenarii nu ar putea duce la un dezastru. „Nici un indiciu nu sugerează că acceleratorul prezintă vreun risc.” Mai exact, şansele ca aceste găuri negre să se producă sunt foarte mici. Dacă ele vor apărea, ar fi pentru prima dată când oamenii de ştiinţă ar observa efectul cuantic al gravitaţiei. Ele ar avea masa mai mică decât a unui atom şi s-ar vaporiza imediat după apariţie, ca atare nu ar putea „absorbi” Terra.
Demersul lui Rossler nu a fost primul de acest gen. În primăvara acestui an, doi oameni de ştiinţă au intentat un proces împotriva LHC la o instanţă judecătorească din Hawaii. Intenţia este cu atât mai ciudată cu cât un organism interguvernamental european cum este CERN nu se supune unei instanţe din Hawaii. Au fost invocate motive financiare ca explicaţie. Concret, Walter Wagner şi Luis Sancho puneau pe tapet posibilitatea ca acceleratorul să genereze o gaură neagră minusculă care va înghiţi Pământul sau unele particule numite „strangelets”, care vor transforma planeta într-un bulgăre de materie moartă. Wagner, doctorand în fizică şi specialist în raze cosmice, a mai iniţiat procese de acest gen, cu ocazia inaungurării acceleratorului de ioni grei relativişti al Laboratorului Naţional Brookhaven (SUA). Nu a avut nici atunci succes, iar acceleratorul respectiv nu a generat evenimente catastrofale. Despre Luis Sancho nu există date academice sau biografice.

AMENINŢĂRI CU MOARTEA

Cu doar trei zile înainte de inaugurare, cercetătorii sunt ameninţaţi chiar cu moartea în cazul în care nu opresc proiectul. CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), cea care a iniţiat experimentul LHC, a primit numeroase e-mail-uri şi telefoane de la cetăţeni îngrijoraţi şi „cercetători cu jumătate de normă”, aşa cum i-a numit presa. Frank Wilczek, câştigător al Premiului Nobel şi profesor la celebra Universitate MIT, se numără printre cei care au fost ameninţaţi cu moartea în ultimele zile. „Sunteţi răi şi periculoşi şi veţi distruge lumea” sau „Sunt foarte îngrijorat, vă rog, spuneţi-mi, copiii mei vor fi bine?” sunt doar două dintre mesajele primite. Purtătorul de cuvânt al CERN, James Gillies, a precizat că foarte multe persoane deoresc să întârzie sau să oprească experimentul, dar nu există nicio şansă să se întâmple aşa ceva.

CĂLĂTORII ÎN TIMP

Prof.Irina Arefeva şi dr.Igor Volovici, de la Institutul Matematic Steklov din Moscova, cred că prin acest experiment, omenirea ar putea face cunoştinţă cu călătoriile în timp. Ei susţin că energiile dezvoltate de LHC sunt concentrate într-o particulă subatomică, de miliarde de ori mai mică decăt un micron, reprezentând temelia universului. Gravitaţia terestră ar produce însă distorsiuni în acest cuantum spaţio-temporal, energia produsă de LHC poate distorsiona timpul, astfel încât acesta s-ar „întoarce înapoi” în aşa-numite „găuri de vierme”. Desigur, şi această opinie este contrazisă de alţi colegi specialişti.

Dr.Brian Cox, de la Universitatea Manchester, susţine că „Energia miliardelor de raze cosmice care au penetrat atmosfera terestră vreme de cinci miliarde de ani este cu mult mai mare decât cea produsă la LHC, ca atare ar fi logic ca eventualii călători temporali să se afle deja aici. Nu cred că experimentul desfăşurat în Elveţia va face lumină în ceea ce priveşte existenţa găurilor de vierme şi cu atât mai puţin ne va face să ne trezim în laborator cu vizitatori din viitor.”
CĂTRE ZERO ABSOLUT

Odată încheiată testarea, patru experimente vor produce date ce vor fi trimise de LHC către o reţea de 100.000 de calculatoare. ATLAS, CMS (Compact Muon Solenoid), ALICE (A Large Ion Collider Experiment), LHCb, Totem şi LHCf sunt acronimele celor patru experimente principale, respectiv două secundare, şi utilizează imense detectoare subterane care vor identifica coliziunile dintre particule, furnizând date care pot fi produse în imagini mari. Din datele cu o rată de transfer de 1,8 GB/secundă, cercetătorii ar trebui să îşi dea seama dacă s-au format alte particule la formarea Universului în timpul Big Bang-ului şi să descopere în ce s-au transformat aceste particule lipsă. Vor fi utilizaţi protoni de foarte mare energie, concentraţi în două fascicule care circulă în contrasens. Pe mare parte din traseu, cele două fascicole străbat două pompe de vid separate, dar ele se ciocnesc în cele patru puncte ale experimentelor principale.
La ultimele teste efectuate, a fost atins un prag minim de temperatură a acceleratorului de particule: 1,9 grade Kelvin (-271 de grade Celsius), o temperatură mai rece decât cea estimată în spaţiul cosmic îndepărtat (de 2,7 grade Kelvin). În imensul tunel subteran, LHC a fost echipat cu mii de magneţi într-un inel întins pe 27 de kilometri, care trebuie să facă faţă unei intensităţi de până la 12.000 de amperi. Magneţii vor fi menţinuţi în aceste condiţii de temperatură cu ajutorul heliului lichid, iar procesul de răcire durează, în total, aproximativ două săptămâni. Magneţii trebuie să fie „superconductori”, adică să poată canaliza curentul electric cu rezistenţă zero şi foarte puţină pierdere de energie. Heliul devine „superlichid” la 2,2 grade Kelvin, ceea ce îi permite să dirijeze căldura foarte rapid şi să răcească eficient. Fiecare sector al acceleratorului de particule conţine circa 200 de circuite electrice, iar acestea pot îngloba până la 154 de magneţi sau unul singur. Când acceleratorul de particule va fi pornit, va funcţiona la cinci trilioane de electroni-volţi, apoi va fi oprit pe parcursul iernii, astfel încât magneţii să poată fi acomodaţi cu energii de şapte trilioane de electroni-volţi. Când maşinăria este rece, operatorii injectează razele în inelul principal, în direcţii opuse, strecurându-le prin fiecare sector al LHC, cu o viteză apropiată de cea a luminii, până când vor închide cercul. La puncte prestabilite, razele se vor ciocni, iar un sistem de sincronizare va fi folosit pentru ca sectoarele să se comporte ca şi cum ar fi un sigur dispozitiv.
EXPERIMENTUL LHC PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Cercetătorii care lucrează la experimentele din cadrul complexului au realizat un clip muzical în care explică accelerarea particulelor şi antimateria pe înţelesul tuturor. Devenit hit global cu peste un milion de vizualizări pe YouTube, piesa rap este compusă şi interpretată de un fost ofiţer de presă al CERN. Kate McAlpine, 23 de ani, este mulţumită de rezultat: „Deşi cei cu morgă academică sunt de părere că piesa subminează ştiinţa, cred că majoritatea oamenilor au fost plăcut impresionaţi.” Termenii ştiinţifici alambicaţi ca cei de mai sus lipsesc cu desăvârşire din piesă, iar temele sunt expuse într-o manieră accesibilă tuturor cunoscătorilor de limbă engleză. În plus, imaginile au fost filmate în zone LHC, unde vor fi surprinse ciocnirile particulelor. „Oamenii care lucrează acolo ne-au aruncat priviri ciudate, poate doar pentru că purtam halate de laborator. Nimeni de la CERN nu poartă aşa ceva!”, a spus McAlpine.

http://petermccready.com/portfolio/07041606.html   imagini 360 grade

Fizicianul Stephen Hawking pariază că acceleratorul de particule nu va găsi bosonii Higgs

Fizicianul britanic Stephen Hawking a pariat, marţi, că acceleratorul de particule (LHC), realizat în apropiere de Geneva de cercetătorii CERN şi care va fi pus în funcţiune miercuri, la frontiera franco-elveţiană, nu va găsi bosonii Higgs, Graal-ul fizicii fundamentale.

Mecanismul LHC, cel mai mare accelerator de particule din lume, “va multiplica de patru ori energia cu ajutorul căreia se poate studia interacţiunea dintre particule. Potrivit stadiului actual al cunoştinţelor noastre, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a descoperi particulele Higgs, care au generat masă pentru toate particulele”, a reamintit fizicianul.

“Consider că ar fi mult mai interesant dacă nu am găsi bosonii Higgs. Acest lucru ar arăta că ceva nu funcţionează şi că trebuie să ne revizuim raţionamentul. Pariez 100 de lire sterline că nu se vor găsi bosonii Higgs“, a spus el, într-un interviu acordat BBC.

LHC are ca obiectiv să recreeze condiţiile existente în momentul creării Universului, în urmă cu 13,7 miliarde de ani, în scopul de a perfecta şi revoluţiona viziunea noastră asupra lumii. Ambiţia particulară a proiectului este să detecteze bosonii Higgs, a căror absenţă bulversează fizica teoretică.

Dacă nu se vor descoperi bosonii Higgs, acest lucru nu va reprezenta un eşec, ci tocmai contrariul, este opinia cercetătorului britanic. “Ceea ce va descoperi sau nu acceleratorul de particule ne va oferi numeroase informaţii asupra structurii universului”, a spus el.

Fizicianul a recunoscut că este “dificil” de identificat orice fel de rentabilitate economică a acceleratorului de particule, însă a precizat că “asta nu înseamnă că ea nu există”.

În ceea ce priveşte preferinţa pentru un program spaţial în locul mecanismului LHC, Stephen Hawking nu s-a pronunţat, răspunzând că este ca şi cum i s-ar cere să spună “pe care dintre copiii săi să-i sacrifice”.

“Acceleratorul de particule, la fel ca şi programul spaţial, sunt vitale dacă specia umană vrea să nu fie slăbită şi să dispară”, a spus el.

LHC a fost construit la 100 de metri în subteran în apropiere de Geneva. În interiorul său, se va experimenta coliziunea unor pachete de protoni în vederea generării unei serii de particule dintre care unele nu au putut fi observate până în prezent.

Stephen Hawking este profesor la Universitatea Cambridge, fiind specializat în fenomenul găurilor negre. El a scris lucrarea “O scurtă istorie a timpului”, unul dintre cele mai mari succese ale literaturii ştiinţifice, şi lucrarea “George şi secretele Universului”.

Pe de altă parte, fizicianul francez Hubert Reeves a declarat, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Le Matin, că rezultatele obţinute prin experimentul care va avea loc miercuri şi care va avea în centru acceleratorul de particule construit în apropiere de Geneva ar putea bulversa fizica particulelor elementare.

“Această maşinărie va genera rezultate neaşteptate. Informaţiile care vor fi obţinute riscă să bulverseze fizica particulelor elementare”, a explicat el. Acceleratorul este “un instrument cu adevărat impresionant”. “Puţurile pentru coborârea materiei au o mărime care permite trecerea prin ele şi a unei catedrale”, a spus el.

Reeves nu crede că LHC ar putea genera o gaură neagră care să “înghită” planeta, aşa cum se tem unii oameni de ştiinţă, care şi-au exprimat deja dubiile în ceea ce priveşte coliziunile de protoni care vor avea loc în interiorul acceleratorului pentru a recrea condiţiile existente imediat după Big Bang, ei fiind de părere că ar putea genera minuscule găuri negre care ar putea absorbi toată materia care le înconjoară.

“Nu există niciun fel de riscuri, e vorba numai de zvonuri”, a asigurat Hubert Reeves. “Ceea ce numim gaură neagră este un loc în care materia este atât de compactă încât nu se poate extrage nici lumina; ea se reflectă de la suprafaţă, ca apa unei fântâni”, a adăugat el.

Mecanismul nu poate să genereze găuri negre, spune Reeves, în pofida puterii sale, deoarece coliziunile provocate “deşi foarte puternice, vor fi inferioare celor atinse de razele cosmice care bombardează Pământul permanent”.

Experimentul va fi lansat miercuri, când mecanismul – în valoare de 5 miliarde de euro – care va recrea forţele care au rezultat după Big Bang şi au dus la formarea universului va fi pornit la Cern, lângă Geneva, unde se află sediul organizaţiei europene de cercetare nucleară. Câţiva dintre cercetătorii implicaţi în experiment au declarat că au primit e-mailuri şi telefoane de ameninţare din partea unor reprezentanţi ai opiniei publice, care se tem că dispozitivul ar putea provoca cutremure sau tsunami, care ar putea distruge lumea.

Dupa cum stiti, astazi 10 septembrie 2008 va avea loc experimentul de la Geneva. Ora la care experimentul va incepe este 10.00, ora Romaniei, fiind transmis live de catre site si postul TV Realitatea. Probabil ca traficul inregistrat de catre site Realitatea va fi extraordinar de mare, avand in vedere amploarea mediatica pe care a luat-o reproducerea de catre om, a unor conditii incipiente de dupa Bing-Bang, ce ar putea avea o consecinta directa creearea unei gauri negre pe Terra. Cred ca de fapt, prin creearea conditiilor de dupa Bing-Bang, omenirea doreste sa verifice daca teoria creearii Universului chiar sta in picioare. Ultimele stiri care au parvenit de la Geneva sunt ca acceleratorul LHC – Large Hadron Collider va fi doar testat in aceasta zi. Experimentul de azi va fi doar un mic preambul la testul final, care va avea loc in data de 21 Octombrie 2008. Asadar, stati linisititi fiindca astazi doar se face un mic test de functionare a acceleratorului de hadroni situat la granita dintre Elvetia si Franta. “Avand in vedere faptul ca multi cred ca astazi va fi Apocalipsa, probabil ca barbatii au mers in numar mare la bordeluri, numarul clientilor de prostituate inregistrand cresteri semnificative in momentul anuntarii de catre cineva a sfarsitului lumii. Probabil ca femeile si-au facut cateva placeri interzise pana acum sau au fost evavlioase, in asteptarea apocalipsei. Numai ca de aceasta data, apocalipsa va fi ratata…pana poate pe 21 octombrie..(subsemnatul..)”

În marele accelerator de particule de lângă Geneva, fizicienii caută dovada existenţei bosonilor.Cel mai mare şi mai scump experiment ştiinţific al tuturor timpurilor, acceleratorul LHC – Large Hadron Collider -, a intrat în faza finală a pregătirilor de dinaintea punerii sale în funcţiune, în luna iulie. Toate secţiunile LHC care puteau fi vizitate de public au fost închise, inclusiv tunelul care găzduieşte inelul accelerator propriu- zis.
O explicaţie a masei corpurilor

Ideea sa a fost că Universul este „inundat“ de un câmp invizibil de bosoni, particule alcătuite din masă şi atât. Pe măsură ce particulele se mişcă prin acest câmp, bosonii Higgs se lipesc de unele dintre ele, făcându-le mai masive, iar altele rămân neafectate. Misteriosul boson postulat de Higgs a devenit atât de fundamental fizicii încât a ajuns să fie supranumit „particula lui Dumnezeu“.
Greu de pus în evidenţă

Bosonul Higgs este foarte greu de depistat, deoarece, potrivit teoriei, el există numai la energii foarte mari, care au existat ultima oară în natură doar în momentele de după Big Bang – de unde nevoia de un accelerator mai puternic.
Nu sfârşitul lumii, ci o reinterpretare

O sumedenie de teorii ale conspiraţ iei au luat naştere în jurul LHC, cele mai multe evocând un potenţial „sfârşit al lumii“, fie prin consumarea Pământului de o gaură neagră apărută în accelerator, fie prin dispariţia însăşi a Universului, din cauza „tulbură rii“ structurii acestuia de către experimentele LHC. Chiar şi unii fizicieni au teoretizat că LHC ar putea funcţiona ca o maşină a timpului, deschizând calea călătoriilor temporale.

 

Oamenii de ştiinţă vor utiliza uriaşa instalaţie în încercarea de a reconstitui condiţiile care au existat la numai o fracţiune de secundă după Big Bang şi de a afla cât mai multe secrete despre felul în care a putut lua naştere Universul. Ce se va întâmpla după aceea ar putea schimba radical felul în care înţelegem lumea. Majoritatea experţilor consideră că exploziile create în momentul ciocnirii grupurilor de particule vor dezvălui cele mai mici părţi componente a tot ceea ce ne înconjoară.

Peter Higgs, profesor de fizică a particulelor la Universitatea Edinburgh, speră ca LHC să dovedească existenţa mult-căutatului boson Higgs, teoretizat de el acum aproximativ 40 de ani. În 1964, reputatul profesor a propus o soluţie elegantă pentru una dintre cele mai mari probleme ale Modelului Standard al fizicii, explicând de ce are materia masă şi, deci, de ce există într- o formă care-i permite să alcătuiască stele, planete şi oameni.

Profesorul, în vârstă de 78 de ani, se declară „peste 90% sigur“ că LHC va demonstra în viitorul apropiat existenţa respectivei particule. Mai mult, spune Higgs, dovezi esenţiale în sprijinul ipotezei sale ar putea exista deja, în informaţiile obţinute în urma unui experiment american, desfăşurat în Illinois, neanalizate încă integral.

„Marele accelerator de hadroni este ca o maşină a timpului, care ne va transporta înapoi către Big Bang, mai aproape decât am fost vreodată. Vom vedea noi tipuri de materie, pe care nu le-am fi putut vedea înainte“, a declarat profesorul Frank Close, care predă fizica particulelor la Universitatea Oxford. „Ideea că LHC ar putea provoca sfârşitul lumii este ridicolă“, a subliniat el, căutând să înlăture una dintre temerile izvorâte din ignoranţă.

„La nivelul energetic pe care-l vom crea, materia normală nu există. Mă aştept să întâlnim lucruri cu totul noi, care ar putea întoarce cu susul în jos actuala noastră înţelegere a fizicii. Răspunsurile la noile întrebări care vor apărea vor fi mult mai pasionante decât demonstrarea unor teorii deja existente“, a apreciat dr. David Evans, fizician al Universităţ ii Birmingham, implicat în proiectul ALICE, parte a LHC.

 

 

 

 

 

 

 

Din loc în loc, la suprafaţă sunt amplasate echipamente şi clădiri auxiliare, precum compresoare, camere de ventilaţie, aparatură electronică de control şi instalaţii de refrigerare. Tunelul de coliziune conţine două conducte închise în magneţi supraconductori răciţi cu heliu lichid, fiecare conductă conţinând un grup de protoni.Cele două grupuri se mişcă în direcţii opuse în jurul inelului. Magneţi suplimentari sunt folosiţi să direcţioneze grupurile ca patru puncte de intersecţie, unde se vor produce interacţiunile dintre ele. Per total, numărul magneţilor supraconductori este de peste 1.600, majoritatea lor cântărind peste 27 de tone. Protonii vor avea energii de până la 7 TeV (teraelectronvolţi), coliziunea dezvoltând o energie de 14 TeV.Ciocnirile propriu-zise vor avea durate de ordinul nanosecundelor. După câţiva ani de funcţionare, în mod tipic, orice experiment de fizică a particulelor „îmbătrâneş te“, producând tot mai puţine informaţii. Soluţia este îndeobşte „actualizarea“ experimentului perimat, fie în luminozitate, fie în energie. Pentru LHC este propusă deja o creştere în luminozitate, proiectul fiind numit Super LHC.Construcţia LHC, aprobată iniţial în 1995, a costat peste 4 miliarde de euro. Repararea unui magnet stricat şi întărirea suportului pentru alţi opt magneţi identici, plus alte mici defecţiuni mai mici au contribuit la amânarea dării în folosinţă a LHC, care ar fi trebuit să pornească la 26 noiembrie 2007.

Experimentul ştiinţific de la Geneva reflectat în presa internaţională de astăzi

Mai puţin de 1%. Acestea ar fi şansele ca experimentul ştiinţific de la Geneva să se transforme într-un adevărat coşmar. Presa internaţională de astăzi comentează pe larg subiectul, prezentând argumentele savanţilor dar şi teoriile apocaliptice.

În timp ce comunităţile religioase acuză faptul că savanţii se joacă de-a Dumnezeu, alţii au descoperit experimentul într-o profeţie a lui Nostradamus.

“Nu contaţi pe faptul că sfârşitul lumii va veni mâine”, titrează prestigiosul cotidian Economist, care remarcă ironic că, în cazul în care avertismentele celor care prezic că experimentul de la Geneva va duce la o catastrofă, este un preţ cam mare de plătit pentru a afla secretele materiei.

“Va provoca Large Hadron Collider sfârşitul lumii?”, este întrebarea pe care o lansează editorialiştii cotitidianului britanic Daily Telegraph. Publicaţia citează, totuşi, declaraţia cunoscutului savant Stephen Hawking, de la Universitatea Cambridge, care afirmă că probabilitatea producerii găurilor negre este de sub unu la sută. De altfel, celebrul om de ştiinţă britanic a pus pariu că experimentul de astăzi nu va duce la descoperirea particulei elementare a lui Higgs, consemnează France Presse.

“Experimentul CERN, o întrebare care costă 9 miliarde de dolari”, scrie publicaţia britanică The Independent, reamintind că pentru cei însetaţi de cunoaştere, chestiunile de ordin financiar sunt lipsite de interes.

“Savanţii Judecăţii de Apoi în ritm de rap”, scrie tabloidul britanic The Sun, care face referire la clipul lui Kate Mac Alpine. “Va distruge Pământul Large Hadron Collider ?”, pune publicaţia ştiinţifică online LiveScience întrebarea aflată pe buzele tuturor.

“Ştiinţa ia cu asalt misterele Universului”, scrie cotidianul Ouest-France. “SOS: găuri negre”, titrează Le Nouvel Observateur, care prezintă teoriile pro şi contra legate de pericolul sfârşitului lumii. Rivalii americani de ai fizicienilor europeni vor organiza o “petrecere în pijama” la FermiLab, lângă Chicago, împreună cu jurnaliştii şi vor urmări evenimentul din Elveţia dintr-un centru de control, scrie New York Times.

Azi, antrenament pentru „particula lui Dumnezeu“

 Cel mai mare accelerator de particule construit vreodată în lume a fost pus în funcţiune la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Oamenii de ştiinţă din 32 de ţări au emoţii pentru reuşita celui mai mare experiment din istorie prin care vor să reconstituie Big Bangul.

 

Primele testări ale acceleratorului gigantic (Large Hadron Collider) au avut loc timp de două săptămâni, în luna august, când protonii au fost introduşi numai într-o parte a acceleratorului-gigant.

Astăzi însă, protonii vor circula în întregul aparat, iar cercetătorii vor vedea cum se comportă aceştia într-un mediu asistat.

„Vrem să testăm dacă aparatul funcţionează ca un tot unitar, iar astăzi vom vedea cum se comportă particulele în întregul aparat. După aceasta, mai avem mult de lucru până când experimentul va începe”, susţine profesorul american James Pilcher, unul dintre membrii echipei americane care participă la experiment, citat de „Science Daily”.

Românii explică rolul lor în experiment

Reconstituirea Big Bangului e cu atât mai importantă cu cât oamenii de ştiinţă se vor lămuri asupra modului cum din particula „Higgs Boson”, intitulată şi „particula lui Dumnezeu”, s-a format tot Universul, în urmă cu miliarde de ani. De asemenea, cu acest prilej ei vor analiza noţiuni până acum necunoscute precum „antimaterie”, „găuri negre”.

Românii care participă la experiment vor explica astăzi, în cadrul conferinţei Naţionale de Fizică, care începe pe platforma de fizică atomică Măgurele, care e rolul lor în tot acest proiect. În total, numărul românilor cuprinşi în proiect este de aproximativ 60. Ei vor lucra la trei dintre cele patru experimente: ALICE, ATLAS şi LHCb. Dar astăzi nu vor face practic nimic.

Reporterii „Adevărul” au stat ieri de vorbă cu câţiva dintre fizicienii care participă la experimentul Big Bangului. Aceştia lucrau încă la realizarea detectoarelor de particule care vor fi folosite la Geneva.

Detector realizat de un fizician român

Unul dintre specialiştii români e Daniel Bartoş (foto), 60 de ani, care lucrează de 36 de ani pe platforma de la Măgurele. Acesta spune că, în laboratorul de lângă Bucureşti, fizicienii români testează capacitatea detectoarelor de a separa cu o precizie cât mai bună două energii diferite.

Daniel Bartoş este cercetătorul care a brevetat înainte de Revoluţie aparatul pentru detectarea radioactivităţii din aer. „L-am folosit pentru testarea radioactivităţii provenite de la Cernobâl. Noi ştiam de atunci că efectul maxim al radiaţiilor apare peste 20 de ani. Dar nivelul ionilor radioactivi era de 1.000 de ori mai mare decât limita admisă”, povesteşte cercetătorul.

Colega lui, Mariana Petriş, 41 de ani, e doctor în fizică şi specialistă în ioni grei şi lucrează încă de la început în proiectul pentru reconstituirea Big Bangului, la realizarea detectoarelor.

„M-am implicat încă de la început în proiect pentru că mi s-a părut destul de interesant. În 1999, când a început, era ceva nou”, spune cercetătoarea Petriş.

Partidul Conservator a organizat ieri un protest în Bucureşti, cerând Comisiei Europene să stopeze experimentul.

În ciuda isteriei generale, cei 20.000 de oameni de ştiinţă care lucrează la proiect de 15 ani sunt convinşi că nu pun în pericol Terra

Datele culese vor fi analizate de-acum în 20 de ani

Cât de mică este „cea mai mică” particulă de materie? Ce este misterioasa „materie neagră” despre care fizicienii consideră că reprezintă cel puţin 23 la sută din masa Universului? Ce anume – sau mai degrabă Cine pentru cei credincioşi – ţine Universul în viaţă? La fiecare dintre aceste întrebări îşi propun să găsească un răspuns creatorii celui mai mare accelarator de particule din lume, aşteptat să-şi înceapă funcţionarea astăzi. La graniţa dintre Franţa şi Elveţia, într-un tunel circular (cu circumferinţa de 27 km şi săpat în munte, la 100 metri adâncime), Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) speră să pună în funcţiune nicidecum „un tunel către iad”, ci cel mai mare laborator de fizică din lume.

În acest tunel, căptuşit cu circa 5.000 de magneţi supraconductori, răciţi la minus 271,25 grade Celsius, vor fi propulsaţi protonii (particule subatomice cu sarcină electrică pozitivă) cu viteze uriaşe – câte 11.245 de asemenea particule vor fi eliberate în fiecare secundă. Pentru că protonii vor fi lansaţi (sau „acceleraţi”), simultan, din ambele sensuri, va avea loc şi „ciocnirea” lor la o viteză aproape egală cu cea a luminii (mai precis 99.9999991% din aceasta). În acele momente (care nu vor dura decât câteva fracţiuni de secundă) se va degaja o căldură imensă (apreciată a fi de circa 100.000 ori mai mare decât în interiorul Soarelui), dar se vor crea şi condiţiile apariţiei de noi particule.

Chiar dacă durata lor de viaţă va fi infimă, toate datele despre existenţa lor – a acestor „hadroni”, de aici şi numele acceleratorului, Large Hadron Collider (LHC) – vor fi înregistrate din patru puncte de observaţie („detectoare”) amplasate de-a lungul tunelului. Fiecare dintre aceste detectoare (de mărimea Arcului de Triumf de la Paris) va conţine nenumărate instrumente de măsură şi camere video, menite să observe cele câteva sute de coliziuni pe secundă între protoni. Toate înregistrările despre aceste „ciocniri” de particule vor totaliza milioane de gigaocteţi de date digitale în fiecare an. Informaţiile vor fi stocate şi trimise spre analizare către 200 de laboratoare de fizică din lume, vreme de cel puţin două decenii.

„Particula lui Dumnezeu”

Una dintre particulele căutate de fizicienii care au privilegiul să lucreze la LHC ori să prelucreze datele înregistrate de acesta este aşa-numita „particulă a lui Dumnezeu”, adică acea particulă care ar explica de ce obiectele au masă. Această particulă ar fi fost definită, teoretic, de către profesorul britanic Peter Higgs, în 1964, cu referire la cele trei sferturi din particulele subatomice, despre care fizicienii cred că omenirea nu le-a descoperit încă. Indiferent dacă oamenii vor privi experimentele CERN din perspectiva teoriei ateiste a naşterii Universului dintr-o materie preexistentă (care ar fi „explodat” acum 13,7 miliarde de ani) sau a unui Creator, nimeni nu poate şti cu precizie ce poate să descopere LHC. Potrivit actualului director general al CERN, Robert Aymar, citat de Le Figaro, experimentele vor descoperi „lucruri la care nu ne aşteptăm”, oferind exemplul unui alt instrument care a revoluţionat ştiinţa, respectiv microscopul optic, „care a permis descoperirea globulelor roşii şi a bacteriilor cărora nimeni nu le bănuia existenţa”.

Găuri negre – posibile, dar nu periculoase

Între posibilele reacţii produse de pornirea LHC, unii cercetători invocă „găurile negre”, acele corpuri cu densitate suficient de mare pentru ca nimic să nu scape din câmpul lor graviaţional decât dacă ar avea o viteză mai mare decât cea a luminii. Asemenea mici găuri negre ar putea să scape din LHC şi să se îndrepte spre centrul Pământului, de unde să înceapă „devorarea” acestuia. Deşi un chimist german i-a chemat în judecată la CEDO pe cercetătorii de la CERN, cea mai mare parte a comunităţii ştiinţifice respinge acest risc, iar Curtea nu a acceptat plângerea.

Cel mai mare experiment ştiinţific al omenirii a pornit

 

Large Hadron Collide, cel mai mare accelerator de particule din lume, a fost pornit, miercuri dimineaţă, la Geneva, de către cercetătorii CERN, organizaţia europeană pentru cercetare nucleară.

Pe parcursul zilei de miercuri, inginerii de la CERN vor încerca să determine mişcarea circulară a unei raze de particule în cadrul tunelului subteran cu lungimea de 27 de kilometri construit la 100 de metri în subteran, în apropiere de Geneva.

LHC, o maşinărie care a costat peste cinci miliarde de euro, este proiectată să determine o coliziune a particulelor cu o forţă cataclismică, pentru a determina reacţii fizice neobservate până acum şi pentru a recrea condiţiile existente în momentele imediat următoare creării Universului în urma Big Bang.

Acceleratorul de particule este operat de CERN, organizaţia europeană pentru cercetare nucleară.

Tunelul circular care se întinde sub graniţa franco-elveţiană conţine peste 1.000 de magneţi cilindrici dispuşi pe toată lungimea sa, scopul lor fiind de a determina raza de protoni să circule pe întreaga lungime a tunelului. Eventual, două raze protonice vor circula în direcţii diferite în cadrul LHC, cu o viteză apropiată de cea a luminii şi efectuând circa 11.000 de ture de tunel pe secundă.

În anumite porţiuni ale tunelului, razele se vor încrucişa, lovind patru detectori masivi care monitorizează coliziunile în vederea detectării de evenimente interesante. Cercetătorii speră că, în cadrul experimentului, vor putea detecta noi particule sub-atomice care să ofere informaţii fundamentale referitoare la natura Universului.

“Vom putea afla mai multe despre materie decât ştiam anterior”, a declara Tara Shears, specialist în fizica particulelor la Universitatea Liverpool. “Vom vedea cum s-a format Universul în urmă cu miliarde de ani, în secunda de după Big Bang. Este ceva uimitor, cu adevărat fantastic”, a spus ea.

LHC include o serie de detectori şi anume Atlas, care va căuta semne privind elemente fizice noi, inclusiv originile materiei şi extradimensiuni, CMS, care va încerca să identifice bosoni Higgs şi va căuta informaţii privind găurile negre, Alice, care va studia forma “lichidă” a materiei / plasmei existente după Big Bang, LHCb, care va investiga ce s-a întâmplat cu materia lipsă după Big Bang în condiţiile în care acesta a creat cantităţi egale de materie şi antimaterie.

“Ştim că răspunsul va fi găsit în interiorul LHC”, a declarat Jim Virdee, specialist în fizica particulelor la Imperial College din Londra.

Modelul actualmente agreat de fizicieni implică bosoni Higgs, numiţi şi “paticulele lui Dumnezeu“. Potrivit teoriilor existente, particulele îşi obţin masa proprie prin interacţiuni cu un câmp generat de bosonii Higgs. Cele mai recente observaţii atronomice sugerează că materia obişnuită – cum ar fi galaxiile, gazele, stelele şi planetele – reprezintă numai 4% din Univers, restul fiind materie neagră (23%) şi energie neagră (73%). Fizicienii consideră că LHC poate oferi informaţii cruciale în legătură cu natura materiei misterioase.

“Natura ne poate surprinde. Trebuie să fim pregătiţi să detectăm orice ne-ar putea furniza”, a declarat Virdee.

Inginerii de la CERN au injectat primele raze protonice de intensitate mică în cadrul LHC în august, însă acestea nu au parcurs integral tunelul. Miercuri, ei vor încerca să facă razele protonice să parcurgă întreaga circumferinţă a tunelului acceleratorului.

“Vom vedea cât de departe merge raza protonică. Vom încerca să facem această rază să parcurgă toţi cei 27 de kilometri ai tunelului într-un fel, miercuri dimineaţă”, a spus Steve Myers, şeful departamentului pentru acceleraţie şi raze în cadrul Cern.

Inginerii vor fi la posturi pentru a detecta orice posibile probleme. “Există circa 2.000 de circuite magnetice în cadrul maşinii. Asta înseamnă că există 2.000 de surse de energie care generează curent care curge în magneţi”, a spus el. “Dacă o singură sursă are polaritatea greşită sau nu este calibrată pentru a avea intensitate constantă, atunci raza nu va parcurge întregul tunel. Dacă există vreun rest în vreunul dintre canalele magneţilor, raza nu va funcţiona”, a spus el.

Dacă totul merge bine miercuri şi raza parcurge integral tunelul măcar o dată, inginerii “vor închide orbita”, permiţându-i să circule continuu în cadrul acceleratorului. După testul de miercuri, inginerii vor trebui să facă două raze protonice să circule în direcţii diferite în cadrul LHC.

Ideea Large Hadron Collider a apărut la începutul anilor 1980, proiectul primind aprobarea în 2006, la un cost mult mai mic. Cu toate acestea, CERN a subestimat costurile echipamentelor şi activităţilor inginereşti, motiv pentru care a fost nevoit să împrumute sute de milioane de euro de la bănci pentru a putea finaliza acceleratorul. Preţul la care a ajuns construcţia LHC este de patru ori mai mare decât cel estimat iniţial.

Pe parcursul iernii, LHC va fi închis, permiţând echipamentelor să fie calibrate pentru coliziuni la capacitate maximă.

                     ……PUTINA “statistica” nu strica!

CÎTEVA CIFRE… Revista Nature a publicat, pe site-ul său de internet, o serie de informaţii legate de:

• Viteza maximă a protonilor în jurul unui inel este de aproximativ un miliard de kilometri pe oră (ceea ce reprezintă 99.9999991% din viteza luminii);
• Timpul în care protonii înconjoară inelul este de 0,0001 secunde;
• Masa totală a protonilor care circulă, la orice moment, prin LHC este de 0.00000000047 grame;
• Energia totală a protonilor la viteza maximă este de 362 de megajuli (comparativ, energia crucişătorului USS Ronald Reagan – a cărui greutate este de 88.000 de tone-, cînd se deplasează cu viteza de 5,6 noduri, este de 361 de megajuli);
• Cantitatea de hidrogen “consumată” în fiecare zi de LHC este de 0.000000002 grame (în timp ce cantitatea de hidrogen necesară pentru umflarea unui balon este de 0,75 grame – LHC ar avea nevoie de aproximativ un milion de ani pentru a folosi aerul care umple un singur balon obişnuit).
• Costurile totale pentru construirea, timp de 14 ani, a LHC sunt estimate la 4,1 miliarde de dolari (iar pentru construirea uriaşului USS Reagan au fost cheltuiţi 4,5 miliarde de dolari);

 

– La ora 10:30, liderul proiectului, Lyn Evans, a dat ordinul de trimitere a protonilor in acceleratorul Large Hadron Collider

Ora 13:00

Urmeaza sa fie lansat un al doilea fascicul de protoni, ce va parcurge inelul in sens invers.

Ora 11:25

Primul pachet de protoni a parcurs cu succes intregul circuit al celui mai mare accelerator de particule din lume. Potrivit cercetatorilor, experimentul decurge cu mult mai bine decat se asteptau. “Primul gand este unul de usurare. Din fericire, in aceasta dimineata, am avut un inceput foarte bun”, a spus coordonatorul proiectului.

Ora 10:49

Primul fascicul de protoni a fost introdus in accelerator. Pulsul a avut nevoie de 48 de secunde pentru a parcurge primii trei kilometri. Pe parcursul zilei, fasciculul va parcurge distante din ce in ce mai mari, pana va ajunge sa strabata toti cei 27 de kilometri ai LHC.

—

Oamenii de stiinta au pus in functiune la ora 10.00, ora Romaniei, cel mai mare accelerator de particule elementare construit vreodata, care le va permite sa recreeze conditiile ce au existat in primele momente de dupa Big Bang. Protonii au plecat in cursa miercuri la ora 10. Ei vor trece printr-un tunel de 27 de km lungime si vor face 11.000 de ture intr-o singura secunda. In momentul in care se vor ciocni, vor produce o mie de milioane de particule, iar patru aparate, de marimea unor catedrale, vor detecta si selecta aceste particule.

“Aceasta serbare, astazi, trebuie impartita intre doua elemente: primul este placerea de a duce la capat o pagina importanta, iar cel de-al doilea este speranta ca vom face mari descoperiri”, a declarat directorul CERN, Robert Aymar, care a facut o scurta prezentare a pasilor care vor fi parcursi in decursul primei zile de functionare a Large Hadron Collider. El a subliniat ca LHC reprezinta varful tehnologiei umane in domeniul criogeniei si superconductivitatii, “doboarand orice record in domeniu”.

Large Hadron Collider (LHC) va determina ciocnirea unor fascicule de protoni, la o viteza foarte apropiata de cea a luminii, cu scopul generarii conditiilor existente in momentul formarii Universului. Se vor crea si se vor detecta astfel particule care vor raspunde la intrebari esentiale din domeniul fizicii, al istoriei Universului, al legilor care ne guverneaza la nivel cosmic.

CERN a plasat uriasul dispozitiv LHC undeva la granita dintre Elvetia si Franta, in dreptul satului francez Crozet, la 92 de metri sub pamant. Pe un traseu lung de circa 27 kilometri, sunt lansate “salve” de protoni, care vor fi accelerate treptat, pana vor atinge 99,9% din viteza luminii, peste circa o luna de la pornirea acceleratorului. La aceasta viteza, se vor produce in jur de 600 milioane de coliziuni pe secunda, intre pachetele de protoni, care vor avea o energie de 7 tera electronvolti (teV)

Căutăm “particula lui Dumnezeu” cu urmaşul lui Dracula

Oamenii de ştiinţă au declarat ieri că testarea acceleratorului a fost reuşită. Primele două fascicule de protoni au efectuat un tur complet al tunelului.

Primul fascicul de protoni a intrat cu succes în prima secţiune a tunelului lung de 27 km, iar  în mai puţin de o oră de la începerea experimentului, acesta a parcurs un tur complet al tunelului. Protonii  au călătorit cu o viteză de aproape 300.000 de km pe secundă şi au fost ghidaţi cu ajutorul a 9.300 de magneţi montaţi în interiorul tunelului.

Imaginile în direct transmise pe televiziunile de ştiri internaţionale, cu experţii de la faţa locului în delir, demonstrează faptul că, cel puţin până acum, putem vorbi despre o reuşită.

“Dacă ai clipit, probabil că ai ratat momentul. E un singur impuls de lumină”, i-a transmis unul dintre experţi unuia dintre jurnaliştii CNN prezenţi la faţa locului. “Cred că sentimentul de mirare, ce este fundamental fizicienilor, este totodată şi o experienţă religioasă, chiar dacă oamenii recunosc acest lucru sau nu”, crede profesorul britanic John Polkinghorne. 

Fizicienii au interese diferite

 

Nu toţi cercetătorii care participă la experiment caută acelaşi lucru. Unii chiar îşi doresc să aibă dreptate, cu toate că acest lucru ar însemna că un alt grup de oameni de ştiinţă s-a înşelat.

Principalul scop al experimentului este descoperirea de către ATLAS, unul dintre detectorii LHC, a originii materiei. Al doilea scop este descoperirea Bosomului lui Higgs şi a naturii materiei negre. Particula mai este numită “Particula lui Dumnezeu”.

Conform teoriei, nedemonstrate până acum, particulele îşi formează masa prin interacţiune. Descoperirea “particulei lui Dumnezeu” ar putea oferi totodată răspunsuri asupra modului în care a fost creat universul.

Un al treilea detector, numit ALICE, va studia formele “lichide” ale materiei denumite plasmă quark-gluonică ce a existat în Univers imediat după producrea Big-Bang-ului. Detectorul LHCb va încerca în schimb să investigheze ce s-a întâmplat cu materia “lipsă”.

Cel puţin un Nobel

Experimentul pleacă de la premisa că după Big-Bang, cantitatea de materie era egală cu cea de antimaterie. Totodată, unul dintre cele mai importante şi simple  răspunsuri pe care cercetătorii le-ar putea primi, este răspunsul la întrebarea “ce este masa”.

Lumea ştiinţifică arată că după acest experiment se va primi cel puţin un premiu Nobel pentru fizică, cel mai probabil de către oamenii de ştiinţă  germani şi francezi. 

România, membră CERN din decembrie

Pentru că încă nu e membră la Organizaţia Europeană pentru Cercetarea Nucleară (CERN), România va participa la deschiderea oficială a acceleratorului gigant de la graniţa franco-elveţiană, de pe 21 octombrie, numai la nivel de ministru al Educaţiei. Ţara noastră va deveni membră CERN cel mai devreme în luna decembrie 2008, când o comisie ne va valida candidatura. Raporturile făcute până acum de către
comisiile străine arată că avizul va fi favorabil. (Andreea Ofiţeru)

Românii, în Big-Bang-ul american

Nu e prima dată când românii participă la un experiment de reconstituire a stării primordiale a universului. În perioada 2002-2006, o echipă de fizicieni de la Facultatea de Fizică de pe paltforma de la Măgurele a luat parte la “un scenariu cosmologic” al Big-Bang-ului”, lângă New York.

Experimentul  a iscat la acea vreme un imens scandal din cauză că mai mulţi cercetători prevesteau Apocalipsa. A fost nevoie de intervenţia fostului preşedinte Bill Clinton pentru ca cercetările să poată avea loc. 

„Dracula”, precursorul acceleratorului gigant

 

Fizicienii români care au participat ieri la Congresul Naţional de Fizică au arătat chiar în timpul testărilor acceleratorul gigant de la Geneva,  cum contribuie ei la realizarea experimentului. România a realizat o mare parte dintre detectoarele de particule, aproximativ 25%, care vor intra în componenţa acceleratorului gigant de la graniţa franco-elveţiană.

Profesorul Mihai Petrovici, 59 de ani, este şeful grupului de oameni de ştiinţă  care participă la experimentul ALICE, în cadrul căruia se vor studia particulele precum quarki şi gluoni, despre care oamenii de ştiinţă presupun ca ar fi existat în primele clipe ale universului.

Mihai Petrovici este cercetătorul român care a inventat înainte de 1989 un “strămoş” al acceleratorului uriaş de particule. Ca o coincidenţă, aparatul era cunoscut cu acronimul DRACULA, ce semnifică de fapt un detector de particule,  ceea ce i-a contrariat pe secretarii de partid de la acea vreme. În 1985, aparatul era terminat, dar fizicianul nu l-a mai testat niciodată cu surse radioactive din cauza cutremurului din 1986.

“După 1989, l-am dus în Italia, la Catania, unde oamenii de ştiinţă italieni l-au îmbunătăţit şi l-au pus în funcţiune. Era un prim pas spre acceleratorul gigant de la graniţa franco-elveţiană”, povesteşte profesorul. Echipa condusă de acesta are 28 de membri, de la tehnicieni până la ingineri electronişti. Românii au contribuit la construirea detectorului folosit în experimentul ALICE, comparabil ca greutate cu Turnul Eiffel.

Mult trambitatul experiment LHC de azi, 10 septembrie, cel care a pus pe jar o intreaga planeta, nu a fost decat un test final pentru adevaratul experiment care va avea loc pe 21 octombrie, anul curent.

Ceea ce s-a intamplat astazi nu a fost decat un ultim test, pentru ca oamenii de stiinta sa fie siguri ca in 21 octombrie totul va decurge ca la carte. Experimentul LHC a fost anuntat oficial pentru aceasta data, data la care va fi urmarit de la fata locului de oficialitati din toate cele 20 de state membre CERN.

LHC trebuia pornit in 26 noiembrie 2007, dupa ce fusese amanat, in prealabil, de mai multe ori. Acesta a esuat, insa, datorita unui accident survenit in urma unei defectiuni la unul dintre magnetii supeconductori. Acesta a explodat in uriasul tunel in care se afla LHC, fara a produce victime sau pagube insemnate. Ultima lansare ratata a avut loc chiar luna trecuta, atunci cand experimentul LHC a esuat lamentabil. Omul din spatele proiectului, fizicianul Stephen Hawking, a pariat 100 de lire sterline pe nereusita acestuia, in ciuda celor aproape 10 miliarde de franci elvetieni cheltuiti cu uriasa masinarie si a nu mai putin de 14 ani de constructii asidue.

Dintre toti savantii care asteapta cu nerabdare rezultatele finale ale testului de pe data de 10 septembrie 2008, figura profesorului Stephen Hawking se detaseaza net. Celebrul fizician va fi recompensat cu premiul Nobel daca experimentul de astazi va confirma teoria sa, conform careia gaurile negre emana radiatii.

Controversatul Large Hadron Collider ar trebui sa confirme sau sa infirme astazi teoria care a creat nenumarate conflicte si tensiuni in ultimele zile. Fizicienii britanici au fost pe cale de a realiza un experiment asemanator la mijlocul anilor ’70, dar autoritatile britanice de atunci le-au interzis experimentele, temandu-se astfel ca aparitia unei gauri negre, chiar si in conditii de laborator, va duce la o catastrofa fara precedent. Large Hadron Collider-ul poate produce gauri negre de dimensiuni microscopice care se pot evapora instantaneu in ceea ce sunt denumite Radiatiile Hawking.

Expertii din cadrul CERN declara ca acesta este cea mai riscanta si complexa aventura a stiintei de la Programul Apollo care a permis omului sa paseasca pe Luna, pana in prezent. Descoperirile posibile din timpul acestui experiment s-ar putea sa revolutioneze multe compartimente ale stiintei actuale. Totusi, o serie de analisti politici si militari declara ca experimentul nu este altceva decat o incercare disperata a Occidentului de a descoperi noi surse de energii alternative cu ajutorul carora statele U.E. sa-si reduca dependenta de petrolul si gazele importate din Rusia. Motivul oficial al experimentului ar fi astfel descoperirea bosonului lui Higgs, asa numita “Particula a lui Dumnezeu” , adevaratul motiv fiind de fapt unul eminamente politic si economic.

Fizicianul Stephen Hawking a mai declarat ca a pariat pe 100 de lire sterline, ca experimentul nu va reusi sa descopere”Particula lui Dumnezeu”. Hawking este handicapat locomotor, nu poate auzi, nu poate vorbi, nu isi poate misca mainile. La varsta de 21 de ani s-a imbolnavit de o afectiune a nervilor motori denumita scleroza laterala amiotrofica. In ciuda acestei situatii, profesorul Hawking este tatal a trei copii si a castigat nenumarate premii la concursurile internationale, fiind considerat in prezent cel mai mare fizician din lume. Stephen Hawking poate comunica doar cu ajutorul unui computer special atasat de caruciorul sau cu rotile, computer actionat de Hawking cu ajutorul unui device infra rosu atasat de ochelarii sai si actionat prin miscari ale pleoapelor.
Considerat autorul experimentului de astazi, Hawking a primit nenumarate amenintari cu moartea din partea a numeroase organizatii din intreaga lume. In prezent locuinta sa este tinuta secreta de catre politia britanica.

Hello world!

Welcome to WordPress.com. This is your first post. Edit or delete it and start blogging!