În timp ce comunităţile religioase acuză faptul că savanţii se joacă de-a Dumnezeu, alţii au descoperit experimentul într-o profeţie a lui Nostradamus.
“Nu contaţi pe faptul că sfârşitul lumii va veni mâine”, titrează prestigiosul cotidian Economist, care remarcă ironic că, în cazul în care avertismentele celor care prezic că experimentul de la Geneva va duce la o catastrofă, este un preţ cam mare de plătit pentru a afla secretele materiei.
“Va provoca Large Hadron Collider sfârşitul lumii?”, este întrebarea pe care o lansează editorialiştii cotitidianului britanic Daily Telegraph. Publicaţia citează, totuşi, declaraţia cunoscutului savant Stephen Hawking, de la Universitatea Cambridge, care afirmă că probabilitatea producerii găurilor negre este de sub unu la sută. De altfel, celebrul om de ştiinţă britanic a pus pariu că experimentul de astăzi nu va duce la descoperirea particulei elementare a lui Higgs, consemnează France Presse.
“Experimentul CERN, o întrebare care costă 9 miliarde de dolari”, scrie publicaţia britanică The Independent, reamintind că pentru cei însetaţi de cunoaştere, chestiunile de ordin financiar sunt lipsite de interes.
“Savanţii Judecăţii de Apoi în ritm de rap”, scrie tabloidul britanic The Sun, care face referire la clipul lui Kate Mac Alpine. “Va distruge Pământul Large Hadron Collider ?”, pune publicaţia ştiinţifică online LiveScience întrebarea aflată pe buzele tuturor.
“Ştiinţa ia cu asalt misterele Universului”, scrie cotidianul Ouest-France. “SOS: găuri negre”, titrează Le Nouvel Observateur, care prezintă teoriile pro şi contra legate de pericolul sfârşitului lumii. Rivalii americani de ai fizicienilor europeni vor organiza o “petrecere în pijama” la FermiLab, lângă Chicago, împreună cu jurnaliştii şi vor urmări evenimentul din Elveţia dintr-un centru de control, scrie New York Times.
Cel mai mare accelerator de particule construit vreodată în lume a fost pus în funcţiune la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. Oamenii de ştiinţă din 32 de ţări au emoţii pentru reuşita celui mai mare experiment din istorie prin care vor să reconstituie Big Bangul.
Primele testări ale acceleratorului gigantic (Large Hadron Collider) au avut loc timp de două săptămâni, în luna august, când protonii au fost introduşi numai într-o parte a acceleratorului-gigant.
Astăzi însă, protonii vor circula în întregul aparat, iar cercetătorii vor vedea cum se comportă aceştia într-un mediu asistat.
„Vrem să testăm dacă aparatul funcţionează ca un tot unitar, iar astăzi vom vedea cum se comportă particulele în întregul aparat. După aceasta, mai avem mult de lucru până când experimentul va începe”, susţine profesorul american James Pilcher, unul dintre membrii echipei americane care participă la experiment, citat de „Science Daily”.
Românii explică rolul lor în experiment
Reconstituirea Big Bangului e cu atât mai importantă cu cât oamenii de ştiinţă se vor lămuri asupra modului cum din particula „Higgs Boson”, intitulată şi „particula lui Dumnezeu”, s-a format tot Universul, în urmă cu miliarde de ani. De asemenea, cu acest prilej ei vor analiza noţiuni până acum necunoscute precum „antimaterie”, „găuri negre”.
Românii care participă la experiment vor explica astăzi, în cadrul conferinţei Naţionale de Fizică, care începe pe platforma de fizică atomică Măgurele, care e rolul lor în tot acest proiect. În total, numărul românilor cuprinşi în proiect este de aproximativ 60. Ei vor lucra la trei dintre cele patru experimente: ALICE, ATLAS şi LHCb. Dar astăzi nu vor face practic nimic.
Reporterii „Adevărul” au stat ieri de vorbă cu câţiva dintre fizicienii care participă la experimentul Big Bangului. Aceştia lucrau încă la realizarea detectoarelor de particule care vor fi folosite la Geneva.
Detector realizat de un fizician român
Unul dintre specialiştii români e Daniel Bartoş (foto), 60 de ani, care lucrează de 36 de ani pe platforma de la Măgurele. Acesta spune că, în laboratorul de lângă Bucureşti, fizicienii români testează capacitatea detectoarelor de a separa cu o precizie cât mai bună două energii diferite.
Daniel Bartoş este cercetătorul care a brevetat înainte de Revoluţie aparatul pentru detectarea radioactivităţii din aer. „L-am folosit pentru testarea radioactivităţii provenite de la Cernobâl. Noi ştiam de atunci că efectul maxim al radiaţiilor apare peste 20 de ani. Dar nivelul ionilor radioactivi era de 1.000 de ori mai mare decât limita admisă”, povesteşte cercetătorul.
Colega lui, Mariana Petriş, 41 de ani, e doctor în fizică şi specialistă în ioni grei şi lucrează încă de la început în proiectul pentru reconstituirea Big Bangului, la realizarea detectoarelor.
„M-am implicat încă de la început în proiect pentru că mi s-a părut destul de interesant. În 1999, când a început, era ceva nou”, spune cercetătoarea Petriş.
Partidul Conservator a organizat ieri un protest în Bucureşti, cerând Comisiei Europene să stopeze experimentul.
În ciuda isteriei generale, cei 20.000 de oameni de ştiinţă care lucrează la proiect de 15 ani sunt convinşi că nu pun în pericol Terra
Datele culese vor fi analizate de-acum în 20 de ani
Cât de mică este „cea mai mică” particulă de materie? Ce este misterioasa „materie neagră” despre care fizicienii consideră că reprezintă cel puţin 23 la sută din masa Universului? Ce anume – sau mai degrabă Cine pentru cei credincioşi – ţine Universul în viaţă? La fiecare dintre aceste întrebări îşi propun să găsească un răspuns creatorii celui mai mare accelarator de particule din lume, aşteptat să-şi înceapă funcţionarea astăzi. La graniţa dintre Franţa şi Elveţia, într-un tunel circular (cu circumferinţa de 27 km şi săpat în munte, la 100 metri adâncime), Centrul European de Cercetări Nucleare (CERN) speră să pună în funcţiune nicidecum „un tunel către iad”, ci cel mai mare laborator de fizică din lume.
În acest tunel, căptuşit cu circa 5.000 de magneţi supraconductori, răciţi la minus 271,25 grade Celsius, vor fi propulsaţi protonii (particule subatomice cu sarcină electrică pozitivă) cu viteze uriaşe – câte 11.245 de asemenea particule vor fi eliberate în fiecare secundă. Pentru că protonii vor fi lansaţi (sau „acceleraţi”), simultan, din ambele sensuri, va avea loc şi „ciocnirea” lor la o viteză aproape egală cu cea a luminii (mai precis 99.9999991% din aceasta). În acele momente (care nu vor dura decât câteva fracţiuni de secundă) se va degaja o căldură imensă (apreciată a fi de circa 100.000 ori mai mare decât în interiorul Soarelui), dar se vor crea şi condiţiile apariţiei de noi particule.
Chiar dacă durata lor de viaţă va fi infimă, toate datele despre existenţa lor – a acestor „hadroni”, de aici şi numele acceleratorului, Large Hadron Collider (LHC) – vor fi înregistrate din patru puncte de observaţie („detectoare”) amplasate de-a lungul tunelului. Fiecare dintre aceste detectoare (de mărimea Arcului de Triumf de la Paris) va conţine nenumărate instrumente de măsură şi camere video, menite să observe cele câteva sute de coliziuni pe secundă între protoni. Toate înregistrările despre aceste „ciocniri” de particule vor totaliza milioane de gigaocteţi de date digitale în fiecare an. Informaţiile vor fi stocate şi trimise spre analizare către 200 de laboratoare de fizică din lume, vreme de cel puţin două decenii.
„Particula lui Dumnezeu”
Una dintre particulele căutate de fizicienii care au privilegiul să lucreze la LHC ori să prelucreze datele înregistrate de acesta este aşa-numita „particulă a lui Dumnezeu”, adică acea particulă care ar explica de ce obiectele au masă. Această particulă ar fi fost definită, teoretic, de către profesorul britanic Peter Higgs, în 1964, cu referire la cele trei sferturi din particulele subatomice, despre care fizicienii cred că omenirea nu le-a descoperit încă. Indiferent dacă oamenii vor privi experimentele CERN din perspectiva teoriei ateiste a naşterii Universului dintr-o materie preexistentă (care ar fi „explodat” acum 13,7 miliarde de ani) sau a unui Creator, nimeni nu poate şti cu precizie ce poate să descopere LHC. Potrivit actualului director general al CERN, Robert Aymar, citat de Le Figaro, experimentele vor descoperi „lucruri la care nu ne aşteptăm”, oferind exemplul unui alt instrument care a revoluţionat ştiinţa, respectiv microscopul optic, „care a permis descoperirea globulelor roşii şi a bacteriilor cărora nimeni nu le bănuia existenţa”.
Găuri negre – posibile, dar nu periculoase
Între posibilele reacţii produse de pornirea LHC, unii cercetători invocă „găurile negre”, acele corpuri cu densitate suficient de mare pentru ca nimic să nu scape din câmpul lor graviaţional decât dacă ar avea o viteză mai mare decât cea a luminii. Asemenea mici găuri negre ar putea să scape din LHC şi să se îndrepte spre centrul Pământului, de unde să înceapă „devorarea” acestuia. Deşi un chimist german i-a chemat în judecată la CEDO pe cercetătorii de la CERN, cea mai mare parte a comunităţii ştiinţifice respinge acest risc, iar Curtea nu a acceptat plângerea.
Cel mai mare experiment ştiinţific al omenirii a pornit
Large Hadron Collide, cel mai mare accelerator de particule din lume, a fost pornit, miercuri dimineaţă, la Geneva, de către cercetătorii CERN, organizaţia europeană pentru cercetare nucleară.
Pe parcursul zilei de miercuri, inginerii de la CERN vor încerca să determine mişcarea circulară a unei raze de particule în cadrul tunelului subteran cu lungimea de 27 de kilometri construit la 100 de metri în subteran, în apropiere de Geneva.
LHC, o maşinărie care a costat peste cinci miliarde de euro, este proiectată să determine o coliziune a particulelor cu o forţă cataclismică, pentru a determina reacţii fizice neobservate până acum şi pentru a recrea condiţiile existente în momentele imediat următoare creării Universului în urma Big Bang.
Acceleratorul de particule este operat de CERN, organizaţia europeană pentru cercetare nucleară.
Tunelul circular care se întinde sub graniţa franco-elveţiană conţine peste 1.000 de magneţi cilindrici dispuşi pe toată lungimea sa, scopul lor fiind de a determina raza de protoni să circule pe întreaga lungime a tunelului. Eventual, două raze protonice vor circula în direcţii diferite în cadrul LHC, cu o viteză apropiată de cea a luminii şi efectuând circa 11.000 de ture de tunel pe secundă.
În anumite porţiuni ale tunelului, razele se vor încrucişa, lovind patru detectori masivi care monitorizează coliziunile în vederea detectării de evenimente interesante. Cercetătorii speră că, în cadrul experimentului, vor putea detecta noi particule sub-atomice care să ofere informaţii fundamentale referitoare la natura Universului.
“Vom putea afla mai multe despre materie decât ştiam anterior”, a declara Tara Shears, specialist în fizica particulelor la Universitatea Liverpool. “Vom vedea cum s-a format Universul în urmă cu miliarde de ani, în secunda de după Big Bang. Este ceva uimitor, cu adevărat fantastic”, a spus ea.
LHC include o serie de detectori şi anume Atlas, care va căuta semne privind elemente fizice noi, inclusiv originile materiei şi extradimensiuni, CMS, care va încerca să identifice bosoni Higgs şi va căuta informaţii privind găurile negre, Alice, care va studia forma “lichidă” a materiei / plasmei existente după Big Bang, LHCb, care va investiga ce s-a întâmplat cu materia lipsă după Big Bang în condiţiile în care acesta a creat cantităţi egale de materie şi antimaterie.
“Ştim că răspunsul va fi găsit în interiorul LHC”, a declarat Jim Virdee, specialist în fizica particulelor la Imperial College din Londra.
Modelul actualmente agreat de fizicieni implică bosoni Higgs, numiţi şi “paticulele lui Dumnezeu“. Potrivit teoriilor existente, particulele îşi obţin masa proprie prin interacţiuni cu un câmp generat de bosonii Higgs. Cele mai recente observaţii atronomice sugerează că materia obişnuită – cum ar fi galaxiile, gazele, stelele şi planetele – reprezintă numai 4% din Univers, restul fiind materie neagră (23%) şi energie neagră (73%). Fizicienii consideră că LHC poate oferi informaţii cruciale în legătură cu natura materiei misterioase.
“Natura ne poate surprinde. Trebuie să fim pregătiţi să detectăm orice ne-ar putea furniza”, a declarat Virdee.
Inginerii de la CERN au injectat primele raze protonice de intensitate mică în cadrul LHC în august, însă acestea nu au parcurs integral tunelul. Miercuri, ei vor încerca să facă razele protonice să parcurgă întreaga circumferinţă a tunelului acceleratorului.
“Vom vedea cât de departe merge raza protonică. Vom încerca să facem această rază să parcurgă toţi cei 27 de kilometri ai tunelului într-un fel, miercuri dimineaţă”, a spus Steve Myers, şeful departamentului pentru acceleraţie şi raze în cadrul Cern.
Inginerii vor fi la posturi pentru a detecta orice posibile probleme. “Există circa 2.000 de circuite magnetice în cadrul maşinii. Asta înseamnă că există 2.000 de surse de energie care generează curent care curge în magneţi”, a spus el. “Dacă o singură sursă are polaritatea greşită sau nu este calibrată pentru a avea intensitate constantă, atunci raza nu va parcurge întregul tunel. Dacă există vreun rest în vreunul dintre canalele magneţilor, raza nu va funcţiona”, a spus el.
Dacă totul merge bine miercuri şi raza parcurge integral tunelul măcar o dată, inginerii “vor închide orbita”, permiţându-i să circule continuu în cadrul acceleratorului. După testul de miercuri, inginerii vor trebui să facă două raze protonice să circule în direcţii diferite în cadrul LHC.
Ideea Large Hadron Collider a apărut la începutul anilor 1980, proiectul primind aprobarea în 2006, la un cost mult mai mic. Cu toate acestea, CERN a subestimat costurile echipamentelor şi activităţilor inginereşti, motiv pentru care a fost nevoit să împrumute sute de milioane de euro de la bănci pentru a putea finaliza acceleratorul. Preţul la care a ajuns construcţia LHC este de patru ori mai mare decât cel estimat iniţial.
Pe parcursul iernii, LHC va fi închis, permiţând echipamentelor să fie calibrate pentru coliziuni la capacitate maximă.
……PUTINA “statistica” nu strica!
CÎTEVA CIFRE… Revista Nature a publicat, pe site-ul său de internet, o serie de informaţii legate de:
- Viteza maximă a protonilor în jurul unui inel este de aproximativ un miliard de kilometri pe oră (ceea ce reprezintă 99.9999991% din viteza luminii);
- Timpul în care protonii înconjoară inelul este de 0,0001 secunde;
- Masa totală a protonilor care circulă, la orice moment, prin LHC este de 0.00000000047 grame;
- Energia totală a protonilor la viteza maximă este de 362 de megajuli (comparativ, energia crucişătorului USS Ronald Reagan – a cărui greutate este de 88.000 de tone-, cînd se deplasează cu viteza de 5,6 noduri, este de 361 de megajuli);
- Cantitatea de hidrogen “consumată” în fiecare zi de LHC este de 0.000000002 grame (în timp ce cantitatea de hidrogen necesară pentru umflarea unui balon este de 0,75 grame – LHC ar avea nevoie de aproximativ un milion de ani pentru a folosi aerul care umple un singur balon obişnuit).
- Costurile totale pentru construirea, timp de 14 ani, a LHC sunt estimate la 4,1 miliarde de dolari (iar pentru construirea uriaşului USS Reagan au fost cheltuiţi 4,5 miliarde de dolari);
































