La 19 septembrie, ora locala 11:18, unul dintre superconductorii folositi pentru a mentine particulele pe traiectorie se supraincalzeste si isi pierde proprietatile superconductive. Sistemul de protectie nu reuseste sa preia intreaga energie si produce un arc electric care strapunge invelisul camerei de racire. Heliul din camera navaleste in interiorul acceleratorului unde este vid, creand o puternica unda de soc ce incepe sa se propage rapid in ambele sensuri. Ventilele de suprapresiune intra in functiune, insa unda de soc este mai mare decat pot suporta, si forte uriase se exercita asupra barierelor de vid instalate la fiecare doua sectoare. Linia de criogenare se rupe si mai multi magneti sunt deplasati cu pana la 50 de centimetri.

Sumarul este: distrugeri considerabile pe o distanta de cateva sute de metri, insotite de contaminarea acceleratorului cu negru de fum, distrugeri ale izolatiei si varsarea unei cantitati de 6 pana la 15 tone de heliu in tunel.

Reparatia presupune inlaturarea a 50 de magneti din invelisul acceleratorului si inlocuirea echipamentelor distruse, estimata sa dureze pana in martie 2009. Analiza incidentului a dus insa la propunerea unor imbunatatiri care sa asigure evitarea repetarii unui astfel de incident in viitor.

Propunerile includ imbunatatirea sistemului de protectie la supraincalzire pentru asigurarea protectiei tuturor interconectarilor, modificarea sistemului de monitorizare pentru supervizarea detaliata a temperaturilor din camerele criogenice, precum si adaugarea de ventile de suprapresiune la fiecare magnet. Daca primele doua propuneri ar putea fi implementate pana la sfarsitul verii 2009, adaugarea ventilelor presupune aducerea intregului sistem la temperatura normala, ceea ce ar amana data de repornire a acceleratorului.

In mod neasteptat, mai ales dupa interesul suscitat de proiectul LHC, CERN nu a dat publicitatii foarte multe detalii despre incident, limitandu-se la aprecierea preliminara ca “exista suficiente piese de schimb care sa asigure repornirea LHC in 2009″. In lipsa unor estimari oficiale, exista voci care situeaza data de repornire abia in 2010.

CERN (Organizatia Europeana oentru Cercetari Nucleare) a crezut initial ca aceste defectiuni vor opri activitatea doar pana in noiembrie 2008,  insa pagubele au fost mult mai mari decat s-a crezut. Acum cercetatorii spera ca vor reusi sa repare acceleratorul la sfarsitul lui mai, inceputul lui iunie 2009,  pentru ca masina sa fie repornita cel tarziu la sfarsitul lui Iunie.

Purtatorul de cuvant al CERN, James Gillies a declarat: “Cu cat vom face acest lucru mai devreme, cu atat va fi mai bine. Dar ar trebui totusi sa nu ne hazardam si sa gandim realist.”

Ce ? Cum? Din de cauza?

LHC-ul a fost construit pentru a zdrobi protonii impreuna la o viteza uimitoare, pentru a re-crea conditii asemanatoare celor existente dupa Big Bang, iar oamenii de stiinta spera ca acest experiment le va lumina calea in aflarea unor raspunsuri fundamentale din fizica.

Obiectivul principal pentru prima zi a marelui experiment a fost atins

Problema a survenit doar la 9 zile dupa ce acceleratorul a fost pus in functiune, cu succes pe 19 septembrie si dupa ce doua fascicule de protoni au fost injectate, in directii opuse, in inelul cu un diametru de 27 de kilometri. Din primele cercetari, se pare ca vinovata este una dintre conexiunile electrice de la o pereche de magneti – aceasta a cauzat scurgerea unei cantitati de heliu in tunel, alertand oamenii de stiinta.

‘Probleme electrice minore’ s-au inregistrat in timpul noptii la acceleratorul de particule LCH

LHC-ul opereaza la temperaturi mai reci decat cele din spatiul extra-terestru pentru maxima eficienta, iar expertii trebuie acum sa-l incalzeasca treptat pentru a repara defectiunile. „Acum sectorul este mai cald pentru ca specialistii sa poata sa intre acolo si sa restabileasca interconectiunile” a declarat Mr Gillies pentru Associated Press. Costurile care vor interveni pentru realizarea acestor operatiuni sunt incluse in bugetul existent al „celui mai sofisticat instrument stiintific al timpurilor noastre”,  cum l-a denumit Dr Lyn Evans,  initiatoarea proiectului Welsh.

(free energy) din univers.În contextul unei „minciuni dirijate” la nivel mondial şi al unui extrem de complex sistem de control şi manipulare a populaţiei Pământului (aspecte care au început să fie revelate şi demonstrate în tot mai multe lucrări de către diverşi autori occidentali şi chiar din ţara noastră), mintea omului obişnuit este tentată de cele mai multe ori să ia minciuna drept adevăr şi adevărul drept minciună. Omul simplu se bazează de cele mai multe ori pe un aşa-zis „bun simţ” de concepţie, care îi este inoculat în mod gradat încă din copilărie de sistemul cultural şi social în care el trăieşte. DECONDIŢIONAREA de aceste impresii subconştiente false (prin intermediul observaţiei atente, a vigilenţei şi a refuzului de încadrare în aşa-zisele „şabloane” de gândire şi comportament) este dificilă, dar ESENŢIALA pentru a străpunge vălul iluziei şi al automatismului în care „omul-mecanic” îşi duce existenţa.Unul dintre cei mai importanţi factori în această direcţie îl reprezintă accesul la INFORMAŢIA CORECTĂ, care de cele mai multe ori este SECRETA şi OCULTATĂ. În general vorbind, se consideră că cel mai înalt nivel de securitate (UTS – ULTRA TOP SECRET) îl reprezintă imixtiunea diverselor civilizaţii extraterestre în societatea umană şi relaţiile pe care acestea le au cu anumite grupuri de influenţă ocultă care sunt mai presus chiar decât forţa politică a guvernelor unor state considerate Mari Puteri; în aceeaşi categorie (ULTRA TOP SECRET) se încadrează şi „PROIECTUL MONTAUK”, care printre altele a inclus şi tehnologia de a călători în timp. Multe dintre aspectele pe care autorul (Preston Nichols) le prezintă în carte sunt atât de neobişnuite pentru concepţia noastră uzuală, încât ele pot să inducă foarte uşor ideea unei farse sau a unui roman de ficţiune. Analiza atentă a dovezilor despre care se vorbeşte în carte, utilizând elemente din diverse alte surse de informare, ne poate conduce însă nu numai la convingerea că experimentele de deplasare în timp care au fost efectuate în cadrul „PROIECTULUI MONTAUK” sunt autentice, ci că există chiar multe dovezi fizice care pot fi coroborate cu afirmaţiile din carte.Şansa a făcut să pot lua legătura cu Preston Nichols şi Peter Moon şi astfel să aflu anumite aspecte pe care, însă, nu le pot dezvălui deocamdată aici. Totuşi, trebuie să menţionez faptul că domnului Nichols i-a fost refuzată în repetate rânduri eliberarea unui paşaport internaţional de către autorităţile americane. Prin urmare, Preston Nichols nu poate călători în nici o ţară; mai mult, prezenţa lui este supravegheată mereu în mod discret, fiind considerată o persoană implicată în acţiuni specifice care sunt încadrate în categoria „Secretelor de Stat”. Dacă într-adevăr totul este o minciună, atunci de ce toate aceste precauţii?Chiar dacă domnul Nichols nu are momentan posibilitatea de a călători în România (unde ar fi fost de acord să susţină o serie de conferinţe pe tema „PROIECTULUI MONTAUK”, Peter Moon s-a declarat de acord să ne viziteze ţara şi să împărtăşească celor interesaţi multe elemente inedite în ceea ce priveşte uluitorul secret care învăluie acest proiect şi călătoriile în timp. El ar putea fi însoţit, de asemenea, de fraţii Edward (actualul Al Bielek) şi Duncan Cameron, adică de două dintre fiinţele umane care au intrat în mod efectiv în vortexul temporal de la Montauk şi s-au deplasat în diverse locaţii spaţio-temporale ale istoriei omenirii.

În extremitatea estică a oraşului Long Island se află Montauk Point, care este cunoscut majorităţii new yorkezilor datorită farului şi a frumuseţii peisajelor sale. În zona de vest din imediata apropiere a farului există o bază militară misterioasă, părăsită, ce aparţine Forţelor Aeriene SUA, fiind construită pe terenul mai vechiului Fort Hero. Deşi a fost în mod oficial închisă şi abandonată de Forţele Aeriene SUA încă din 1969, baza a fost ulterior redeschisă, continuându-şi activitatea fără aprobarea Guvernului Statelor Unite.Sursa finanţării bazei reprezintă, de asemenea, un mister. Nu s-au descoperit dovezi că guvernul sau armata ar fi furnizat fondurile necesare. Oficialii guvernului au căutat unele răspunsuri, însă fără succes.Secretul operaţiunii a dinamizat imaginaţia oamenilor care au creat legende ce se puteau asculta la tot pasul prin Long Island. Este totuşi improbabil ca vreunul din localnicii de la Montauk sau cei care au lansat zvonurile să cunoască întreaga poveste a celor petrecute acolo.Un grup de persoane care au fost implicate în aceste experimente consideră că „Proiectul Montauk” a fost, de fapt, o continuare, reprezentând un punct culminant al cercetărilor efectuate la bordul distrugătorului
USS Eldridge,
în 1943. Fenomenul, cunoscut sub numele de „Experimentul Philadelphia”, în care nava a dispărut literalmente din spectrul vizual, s-a produs în timp ce Marina americană realiza experimente în ceea ce priveşte obţinerea invizibilităţii navelor la detectarea lor prin intermediul radarului.Conform acestor relatări, au urmat trei decenii de cercetări secrete şi tehnologie aplicată. Experimentele includeau supravegherea electronică a minţii şi controlul anumitor categorii de populaţie. Punctul culminant al acestor experimente a fost atins la Montauk Point, în anul 1983 şi a reprezentat momentul când „Proiectul Montauk” a reuşit deschiderea unei porţi spaţio-temporale către 1943.În mod cert, persoana cea mai pregătită să ne expună întreaga poveste este Preston Nichols, inginer electronist şi inventator care a studiat, vreme de mai bine de un deceniu, „Proiectul Montauk”. Interesul său pentru acest studiu a fost amplificat parţial de circumstanţe neobişnuite ce au avut loc în propria sa viaţă. El a reuşit să achiziţioneze în mod legal o parte din echipamentul folosit în cadrul proiectului. Investigaţiile sale perseverente au revelat propriul său rol pe care l-a avut în acest proiect, adică cel de director tehnic. În ciuda repetatelor „spălări ale creierului” şi ameninţărilor pe care el le-a suferit, Preston a supravieţuit şi a decis că este în interesul tuturor să-şi spună povestea.

Datorită faptului că subiectul acestei cărţi este destul de controversat, dorim să oferim cititorului unele jaloane de orientare.Această carte este un exerciţiu pentru conştiinţă. Este o invitaţie de a privi timpul într-o nouă manieră şi de a vă redimensiona orizontul cunoaşterii universului. Timpul ne dirijează soarta şi ne conduce spre moarte. Deşi ne ghidăm după legile sale, sunt multe goluri în cunoştinţele noastre despre timp şi despre modul său de relaţionare cu conştiinţa noastră. Sperăm că aceste informaţii vor avea cel puţin un efect de lărgire a orizonturilor cunoaşterii actuale.Unele informaţii pe care le veţi citi aici pot fi considerate „date probabile”. Aceasta nu înseamnă că ele nu sunt adevărate, dar nu sunt însă susţinute de dovezi irefutabile. „Datele concludente” sunt reprezentate de documentaţii sau de dovezile fizice care pot autentifica un fapt.Datorită naturii subiectului în discuţie şi a consideraţiilor de securitate, datele concludente despre „Proiectul Montauk” au fost greu de obţinut. Există o zonă de hotar între aceste două tipuri de informaţii, care poate fi numită zona „datelor cenuşii”. Acestea sunt foarte plauzibile, însă nu sunt la fel de uşor de dovedit ca în cazul celor concludente.Orice investigaţie asiduă va demonstra că „Proiectul Montauk” a avut loc cu adevărat. Probabil că cei care vor încerca aceasta vor putea găsi persoane care au luat parte la aceste experimente într-un fel sau altul.Cartea de faţă nu este o încercare de a dovedi ceva anume. Scopul său este de a relata evenimentele petrecute, care sunt de un interes esenţial pentru cercetătorii ştiinţifici, metafizicieni, dar şi pentru toţi locuitorii planetei Pământ, în general. Este povestea unui anumit individ şi a cercului său de contacte cu fiinţe şi situaţii excepţionale. Sperăm astfel ca din ce în ce mai multe persoane care au fost implicate în acele experimente să iasă din anonimat şi că cercetătorii vor realiza investigaţii, furnizând astfel mai multe informaţii.Fenomenele şi evenimentele descrise în această carte nu sunt fictive şi nu conţin informaţii false, după buna cunoaştere a autorilor.La sfârşitul cărţii este prezentat un glosar care conţine atât termeni din electronică, cât şi din domeniul ezoteric, pentru a fi de ajutor cititorilor în vederea unei cât mai bune înţelegeri a lucrării. Oamenilor de ştiinţă care vor citi această carte le este indicat să înţeleagă că definiţiile din acest glosar au fost oferite pentru a înlesni cititorului (care nu este familiarizat cu acest limbaj) lecturarea acestei cărţi. Prin urmare, ele nu corespund celui mai nou limbaj tehnic. De asemenea, celorlalţi le propun să înţeleagă că diagramele prezentate în carte au fost incluse pentru sprijinul tehnicienilor. Dacă veţi fi interesaţi să înţelegeţi în profunzime simbolurile şi termenii tehnici ce au fost prezentaţi vă recomand să studiaţi
Manualul Radio-ama-torului
sau o carte de natură asemănătoare.

NIVELURILE CUANTICE DE EXISTENŢĂCONFORM CU OPINIILE LUI PRESTON NICHOLS
Când folosesc expresia „nivelurile cuantice ale existenţei”, „cuantice” se referă la mai multe niveluri potenţiale. Cuvântul „cuantic” provincie din rădăcina latină „quantis”, care înseamnă cantitate.A înţelege existenţa realităţilor multiple înseamnă, de fapt, a înţelege timpul. Fizica convenţională nu neagă posibilitatea existenţelor paralele, dar este în principal orientată spre studiului teoriilor despre materie şi antimaterie. Deoarece există suficiente dovezi pentru a inspira o cercetare ştiinţifică în domeniu, în prezent există în lume în jur de 60 de teorii, din care 10 doar în SUA, care tratează nivelurile cuantice ale realităţii.Voi expune în continuare propria mea teorie bazată pe experimentele mele, unele dintre ele prezentate în această carte. Întocmai ca orice teorie ştiinţifică completă, această teorie este prezentată pentru că s-a dovedit aplicabilă în laborator. De asemenea, ea va ajuta cititorul să obţină o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează timpul.Ce este, de fapt, o realitate paralelă? Este o lume sau un univers în care se găseşte cam tot ce avem noi aici. Dacă ne comutăm pe acea realitate, vom vedea un alt corp care ne va reprezenta pe noi într-o altă existenţă. Universul paralel nu se va comporta în mod necesar precum cel pe care noi îl cunoaştem, ci va deţine caracteristici şi proprietăţi unice.Eu înţeleg că noi existăm într-un număr de realităţi paralele. Suntem în principal conştienţi de „realitatea noastră”, pentru că suntem focalizaţi asupra ei. Universurile paralele pot ajunge în conştiinţa noastră prin intermediul viselor, ESP (percepţii extrasenzoriale), prin intermediul meditaţiei sau al stărilor mentale artificial induse.Este important să avem în vedere o imagine globală despre modul cum ar arăta aceste realităţi diferite într-o formă schematică. Einstein a teoretizat că, în cazul în care o persoană călătoreşte în linie dreaptă dintr-un punct dat în spaţiu, va ajunge în cele din urmă exact în acelaşi punct de unde a plecat iniţial. Aceasta ar putea fi considerată o buclă completă. Nu vom trece acum la prezentarea ecuaţiilor privind această teorie, căci cititorul le va putea intui prin înţelegerea a ceea ce Einstein a numit un „tor temporal”. În acest scop, putem face o analogie în care torul este o „gogoaşă” bidimensională. Einstein a comparat întregul univers cu un tor temporal. El a postulat că o persoană, plecând din orice punct dat în exteriorul „gogoaşei”, va ajunge exact în capătul opus al ei. Ambele puncte vor fi în mod esenţial aceleaşi, cu precizarea că unul va fi numit „pozitiv”, iar celălalt „negativ”. Pentru că ambele puncte se găsesc în fluxul infinit al timpului, un punct ar putea fi numit „infinit pozitiv”, iar celălalt „infinit negativ”.Cu scopul de a-mi prezenta teoria, am extrapolat ideea lui Einstein şi am convertit torul său temporal la o sferă tridimensională. Cititorul îşi poate imagina cu uşurinţă o sferă mai mică aflată într-o sferă mai mare. Pentru a fi şi mai clar. vom numi sfera din interior, Sfera A, care poate fi comparată cu o minge de softball. Sfera mai mare o vom numi Sfera B, care poate fi comparată cu o minge de baschet. Experienţele noastre din realităţile diferite au toate loc în interiorul Sferei A. Dacă porniţi dintr-un punct de pe Sfera A şi vă deplasaţi în linie dreaptă, veţi ajunge în final exact în locul de unde aţi pornit. În interiorul Sferei A totul este dinamic şi în mişcare. Este timpul, aşa cum îl percepem noi. Spaţiul dintre Sfera A şi Sfera B nu este deloc dinamic. De fapt, este considerat a fi în repaus. Putem numi această suprafaţă o mare de particule temporale. Acestea nu sunt particule în sensul obişnuit al cuvântului. De fapt, încercarea de a le descrie în acest univers tridimensional este ceva mai dificilă. Putem doar presupune existenţa acestor particule stabile pentru că le putem simţi (măcar în formă ideatică). Aceste particule care se află între Sfera A şi Sfera B sunt aceleaşi particule din timpul dinamic, cu diferenţa că sunt statice sau în repaus.Noi nu suntem conştienţi de timpul static, pentru că realitatea noastră „normală” este construită pe funcţii dinamice sau pe aşa-zisul timp dinamic.O anumită realitate temporală este creată atunci când Dumnezeu sau altcineva creează o presiune asupra peretelui Sferei A. Această presiune va cauza mişcarea şi deplasarea particulelor dinamice în interiorul Sferei A până se va realiza o buclă, astfel încheindu-se ciclul Alpha şi Omega (începutul şi sfârşitul).Realitatea noastră poate fi considerată o gigantică buclă. E posibil să fi început printr-un big bang sau cu începutul universului şi se va încheia în cele din urmă tot acolo, dar, de fapt, va continua la nesfârşit. Când cineva sau ceva intervine în acea buclă în care noi ne aflăm şi creează o nouă deformare temporală, modificând realitatea, va crea o nouă buclă care este, de fapt, o realitate alternativă.Bucla originală nu poate fi ştearsă sau negată. Ea va conti-nua să existe. Noua buclă va putea fi modificată în orice mod alege cel ce operează modificările respective. Ar putea fi o deschidere în anul 1963 care merge până în 1983. Tot ce se petrece în această perioadă va reprezenta o buclă alternativă. Nu va fi o buclă întreagă de sine stătătoare, ci va fi adăugată buclei originale a realităţii noastre normale. Astfel, vor fi adăugate bucle parţiale liniei noastre de timp originale şi putem numi această conglomerare un complex de bucle. Fiecare buclă ar putea fi, de asemenea, considerată un complex de bucle (un complex se referă la ceva care are mai multe ramificaţii).Indiferent câte realităţi alternative vor fi create din bucla originală, sferei i se vor adăuga realităţi suplimentare, „înfoind-o”. Pe lângă realităţile alternative create prin schimbarea unei anumite linii temporale, mai pot exista realităţi paralele create la începutul timpului care îşi au, de asemenea, propriile lor bucle „originale”. Poate exista, astfel, un infinit număr de bucle şi de complexe de bucle.Unii oameni se pot întreba cum e cu Sfera B din exemplul de mai sus. În principiu ea există pentru a face teoria funcţională. În această etapă nu mai pot adăuga alte sem-nificaţii Sferei B, care serveşte drept perete ce conţine particule temporale deformatoare. Este posibil să fie un fragment dintr-o altă structură complexă din metafizică.Acum, că aveţi o idee despre cum se potrivesc aceste bucle şi complexe de bucle în imaginea globală a universului, mai există o întrebare cheie care trebuie formulată.Este posibil să devenim conştienţi de celelalte bucle şi complexuri de bucle? Da, este posibil. Aceasta este ceea ce s-a petrecut în cazul meu când mă aflam pe acoperişul casei şi instalam antena Delta T (elemente care au fost discutate în capitolul 6). Această antenă are un efect subtil interdimensional chiar asupra naturii timpului. Acel moment mi-a permis să-mi redobândesc conştiinţa unei linii temporale alternative pe care o uitasem împotriva voinţei mele.Prin urmare, călătoria de la o buclă la alta este perfect posibilă. De fapt, se pare că, în primul rând, acesta a fost motivul pentru care au avut loc Experimetul Philadelphia şi „Proiectul Montauk”. Această teorie arată că prin experi-mentele realizate nu a fost creată doar o buclă alternativă temporală, ci şi că această buclă a permis OZN-urilor să ajungă pe planeta noastră. OZN-urile ne-au fost în preajmă dintotdeauna, dar se cunoaşte faptul că numărul relatărilor şi al observaţiilor a crescut brusc în anii ’40.Dacă nu acceptaţi ca fiind adevărat nimic din cele ce au fost prezentate în această carte, este foarte evident atunci că aceasta reprezintă tipul de avantaj pe care rasele de extratereştri îl au asupra noastră.Următorul punct de vedere pe care doresc să-l prezint este acela că realităţile paralele sunt fundamentate pe principiile comune din electromagnetică. De exemplu, se cunoaşte că curentul alternativ este creat prin alternarea diferenţelor de potenţial. Aceasta este cel mai bine demonstrat cu ajutorul unei bobine, unde curentul şi potenţialităţile sunt prezentate în următoarea diagramă. Relaţia dintre voltaj şi curent este cea care face curentul alternativ să funcţioneze. Mai departe, relaţia dintre curent şi voltaj este imposibil de explicat.De asemenea, trasăm o diagramă analogică în care realitatea noastră este reprezentată prin unda „A” din diagrama anterioară, în vreme ce „B” este o realitate paralelă. La fel cum între voltaj şi curent există o interacţiune, în mod asemănător există una şi între cele două realităţi.Extrapolând aceste principii, se poate înţelege că realităţile paralele sunt cu 90 de grade defazate de „realitatea noastră normală”. Cu alte cuvinte, dacă există o realitate paralelă, atunci trebuie să înţelegem că ea este o energie potenţială, adică nu este încă activă. Ea ar fi, de asemenea, cu 90 de grade dezechilibrată din punctul nostru normal de vedere. Faptul că este o energie potenţială înseamnă că are capacitatea de a „curge” spre realitatea noastră şi viceversa.
(Despre A şi B se spune că sunt la 90 de grade defazate. De la un punct de vârf la altul un „ciclu” de curent/voltaj este de 360 de grade. 90 de grade defazate înseamnă că, atunci când voltajul alternativ A se află în momentul său de maximă intensitate, curentul alternativ B este în punctul său de intensitate 0.)
Aceasta explică faptul că între principiile electromagnetice şi celelalte universuri nu există doar o relaţie, ci se sugerează chiar că, utilizând principiile electromagnetice, o persoană poate pătrunde teoretic şi practic pe tărâmul altor realităţi, ceea ce include buclele temporale alternative despre care deja am vorbit.Avem speranţa că cele explicate mai sus vor oferi cititorului o înţelegere generală a modului în care principiile electromag-netice au fost folosite pentru manipularea timpului la Montauk

GLOSAR
amplitron
- amplificator UHF (frecvenţă ultraînaltă) de putere mare. La Montauk, acesta a servit drept amplificator final al transmiţătorului înainte ca o aplicaţie să fie emisă prin antenă. Constă dintr-un tub electronic mare, cântăreşte 135 kg şi măsoară 90 cm în cea mai mare dimensiune a sa.
bioritm
- termen ezoteric care se referă la orice funcţii ciclice de viaţă din organism. Bioritmul este probabil cel mai bine înţeles în termenii orientali „Ki” sau „Chi”, care reprezintă forţa subtilă a vieţii ce impregnează întregul corp. Acupunctura operează cu bioritmurile pentru a vindeca o boală. Dacă planeta este considerată precum un organism viu, atunci bioritmurile vor include toate funcţiile subtile care fac viaţa posibilă reglând-o în mod adecvat. Anotimpurile, rotaţia pământului şi mişcarea galaxiilor, toate pot fi luate aici în considerare. Locuri speciale, precum cel de la Stonehenge (Marea Britanie), sunt considerate a fi construite în armonie cu bioritmurile planetei.
bobine Helmholtz
- în mod obişnuit, bobinele Helmholtz se referă la două bobine identice care sunt separate de o distanţă de mărimea razei bobinelor. Când bobinele sunt conectate la curent, ele vor produce un câmp magnetic omogen ce se va întinde pe o suprafaţă mai mare decât ar fi generat una singură.
catod
 - într-un tub electronic cu vid, electrodul care emite semnalul material este numit catod. Într-o celulă de electrolit, curentul curge dinspre electrodul negativ. În esenţă, este o sursă de curent.
ciclu
- o unitate de activitate în interiorul unei unde care se repetă în mod continuu. Un ciclu va oscila, înainte să se repete. Dacă vizualizaţi valuri de ocean care sunt toate uniforme, seria de valuri vor fi numite „ciclu”.
componentă non-hertziană
- acest termen nu există în ştiinţa convenţională. Se referă la componenta electrică a undelor electromagnetice. Teoretic, componenta non-hertziană este o funcţie a undei. În locul oscilaţiei transversale, va oscila pe direcţia propagării sau va oscila longitudinal (cum ar fi undele sonore). Ar putea fi considerată precum o undă electromagnetică „acustică”.
Delta T
- prescurtare de la „Delta Timp”. Delta este folosită în ştiinţă pentru a indica schimbarea, prin urmare „Delta T” indică o schimbare în timp.
antena Delta T
- o antenă octaedră, proiectată să curbeze timpul. Arată precum două piramide cu aceeaşi bază. Prin definiţie, poate facilita comutarea (acordarea) de la un interval temporal la altul. Două bobine sunt plasate în jurul muchiilor piramidei, la 90 de grade una de cealaltă. Comutarea de la un interval temporal la altul s-a realizat printr-o serie de impulsuri şi alimentarea cu energie electrică, aşa cum s-a discutat în capitolul 12. Chiar şi în momentele când antena nu este alimentată cu energie electrică, ea are un efect subtil interdimensional asupra naturii timpului.
DOR
- provine de la „Dead ORgone” (vedeţi definiţia pentru „orgon”). Aceasta se referă la energia vieţii care a stagnat sau a devenit negativă. DOR poate fi considerat antiteza energiei vieţii.
fază
 - intervalul de timp între momentul când se produce un fenomen şi momentul când are loc al doilea fenomen.
frecvenţă
- numărul de unde sau cicluri pe secundă.
Hertz
- (abreviat Hz) este un ciclu sau o undă simplă. O undă constă din numeroase cicluri care reprezintă, de fapt, repetarea unui singur ciclu. Într-o formulare mai tehnică, un hertz este fluctuaţia completă a unei unde de la plus (cel mai înalt punct) la minus (cel mai de jos punct). De pildă, cinci hertz înseamnă cinci cicluri pe secundă.
MHz
- MegaHertz, este echivalent cu 1.000.000 hertz.
modulaţie de impulsuri
- acestea sunt trimise sub forma unei serii de impulsuri scurte care sunt separate de perioade relativ îndelungate de timp, în care nu este transmis nici un semnal.
orgon
- se referă la energia vieţii sau energia sexuală aşa cum a fost observată de dr. Wilhelm Reich. Este energia pozitivă, care ne face să „vibrăm”.
oscilator
- un dispozitiv care echilibrează şi menţine oscilaţiile. În electronică, o oscilaţie se referă la o variaţie regulată între valori maxime şi minime, precum curentul şi voltajul.
Proiectul Phoenix
- proiect secret care a început spre sfârşitul anilor ’40. A cercetat utilizarea energiei orgonice, în special cu privire la controlul meteorologic. În cele din urmă a inclus „Proiectul Rainbow” şi însuşi „Proiectul Montauk”. „Phoenix” era un nume de cod oficial.
psiho-activ
- se referă la orice activitate sau funcţie care are efecte asupra minţii sau a psihicului. În această carte, psiho-activ se referă, în primul rând, la funcţiile electromagnetice sau la echipamentul electromagnetic care influenţează gândirea şi comportamentul uman.
psihotronie
- ştiinţa şi disciplina modului în care „funcţionează” viaţa. Include studiul modului în care tehnologia interacţionează cu mintea, sufletul şi corpul uman. Ştiinţa, matematica, filozofia, metafizica şi studiile ezoterice sunt toate unite în studiul psihotroniei. Mai include, de asemenea, elemente despre alte realităţi paralele şi modul în care noi interferăm cu alte dimensiuni ale existenţei.
recipient electromagnetic
- se referă la „efectul de recipient” care este creat atunci când un anumit spaţiu este înconjurat de un câmp electromagnetic. Spaţiul respectiv se află în interiorul „recipientului”. Pereţii vor fi câmpul electromagnetic. Când în acest spaţiu se află oameni sau obiecte, ei se găsesc în interiorul „efectului de recipient”.RF – Frecvenţă Radio. Frecvenţele de peste 20.000 hertz sunt numite frecvenţe radio pentru că sunt folosite în transmisiile radio.
referinţe temporale
- aceasta se referă la factori elec-tromagnetici prin care suntem conectaţi la universul fizic şi la fluxul timpului. Conştiinţa timpului poate fi asemănată cu o profundă stare de hipnoză care generează la o fiinţă starea de rezonanţă cu diferite frecvenţe şi impulsuri din universul fizic.
relativist
- funcţiile relativiste se referă la activităţi care sunt în afara sferei noastre normale de referinţă. De asemenea, ele privesc modul în care activităţile din alte sfere de referinţă sunt în relaţie cu ale noastre. Relativitatea îmbrăţişează conceptul că totul este nelimitat, incluzând alte dimensiuni, precum şi întregul univers.
spaţiu-timp
- când studiaţi fizica la un nivel avansat, devine clar că spaţiul şi timpul sunt în mod inexplicabil relaţionate unul cu celălalt. Se consideră improprii referirile doar asupra timpului sau spaţiului (pentru că timpul şi spaţiul nu există prin ele însele). Este ca şi cum am spune că gura noastră a mâncat cina.
transceptor
- instrument care serveşte atât pentru emisia, cât şi pentru recepţia anumitor semnale.
transmiţător
- dispozitiv care trimite semnale sau mesaje electronice.
undă
- „stare de mişcare” ce se ridică şi cade în mod periodic. Poate fi transmisă dintr-un punct anume către altul fără să aibă loc vreun transport de materie. O undă constă din multe cicluri şi poate transporta semnale, imagini sau sunete.
undă electromagnetică
- în jurul unei sarcini electrice care oscilează, este generat un câmp. Câmpul este atât de natură electrică, cât şi de natură magnetică şi oscilează, ceea ce duce la propagarea unei unde prin spaţiu. Această undă este numită undă electromagnetică.
undă radio
- undă electromagnetică ce transportă informaţii coerente (imagini, sunete etc.)

Preston B Nicholas & Peter Moon – Proiectul Montauk Experimente in timp

Iniţiatorii proiectului resping categoric afirmaţiile lui Rossler, asigurând opinia publică de siguranţa experimentului: „În ultimele miliarde de ani, natura a generat milioane de astfel de coliziuni pe Pământ, iar planeta încă există”, se arată într-un raport CERN. De altfel, au fost prezentate trei rapoarte oficiale care conchid că nu există „nici o bază pentru nici o ameninţare imaginabilă”. Rapoartele admit totuşi că există o posibilitate redusă ca LHC să creeze găuri negre mărunte cu durată de viaţă redusă sau „monopoluri magnetice” care distrug protonii din atomi, însă a menţionat că nici unul dintre scenarii nu ar putea duce la un dezastru. „Nici un indiciu nu sugerează că acceleratorul prezintă vreun risc.” Mai exact, şansele ca aceste găuri negre să se producă sunt foarte mici. Dacă ele vor apărea, ar fi pentru prima dată când oamenii de ştiinţă ar observa efectul cuantic al gravitaţiei. Ele ar avea masa mai mică decât a unui atom şi s-ar vaporiza imediat după apariţie, ca atare nu ar putea „absorbi” Terra.
Demersul lui Rossler nu a fost primul de acest gen. În primăvara acestui an, doi oameni de ştiinţă au intentat un proces împotriva LHC la o instanţă judecătorească din Hawaii. Intenţia este cu atât mai ciudată cu cât un organism interguvernamental european cum este CERN nu se supune unei instanţe din Hawaii. Au fost invocate motive financiare ca explicaţie. Concret, Walter Wagner şi Luis Sancho puneau pe tapet posibilitatea ca acceleratorul să genereze o gaură neagră minusculă care va înghiţi Pământul sau unele particule numite „strangelets”, care vor transforma planeta într-un bulgăre de materie moartă. Wagner, doctorand în fizică şi specialist în raze cosmice, a mai iniţiat procese de acest gen, cu ocazia inaungurării acceleratorului de ioni grei relativişti al Laboratorului Naţional Brookhaven (SUA). Nu a avut nici atunci succes, iar acceleratorul respectiv nu a generat evenimente catastrofale. Despre Luis Sancho nu există date academice sau biografice.

AMENINŢĂRI CU MOARTEA

Cu doar trei zile înainte de inaugurare, cercetătorii sunt ameninţaţi chiar cu moartea în cazul în care nu opresc proiectul. CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), cea care a iniţiat experimentul LHC, a primit numeroase e-mail-uri şi telefoane de la cetăţeni îngrijoraţi şi „cercetători cu jumătate de normă”, aşa cum i-a numit presa. Frank Wilczek, câştigător al Premiului Nobel şi profesor la celebra Universitate MIT, se numără printre cei care au fost ameninţaţi cu moartea în ultimele zile. „Sunteţi răi şi periculoşi şi veţi distruge lumea” sau „Sunt foarte îngrijorat, vă rog, spuneţi-mi, copiii mei vor fi bine?” sunt doar două dintre mesajele primite. Purtătorul de cuvânt al CERN, James Gillies, a precizat că foarte multe persoane deoresc să întârzie sau să oprească experimentul, dar nu există nicio şansă să se întâmple aşa ceva.

CĂLĂTORII ÎN TIMP

Prof.Irina Arefeva şi dr.Igor Volovici, de la Institutul Matematic Steklov din Moscova, cred că prin acest experiment, omenirea ar putea face cunoştinţă cu călătoriile în timp. Ei susţin că energiile dezvoltate de LHC sunt concentrate într-o particulă subatomică, de miliarde de ori mai mică decăt un micron, reprezentând temelia universului. Gravitaţia terestră ar produce însă distorsiuni în acest cuantum spaţio-temporal, energia produsă de LHC poate distorsiona timpul, astfel încât acesta s-ar „întoarce înapoi” în aşa-numite „găuri de vierme”. Desigur, şi această opinie este contrazisă de alţi colegi specialişti.

Dr.Brian Cox, de la Universitatea Manchester, susţine că „Energia miliardelor de raze cosmice care au penetrat atmosfera terestră vreme de cinci miliarde de ani este cu mult mai mare decât cea produsă la LHC, ca atare ar fi logic ca eventualii călători temporali să se afle deja aici. Nu cred că experimentul desfăşurat în Elveţia va face lumină în ceea ce priveşte existenţa găurilor de vierme şi cu atât mai puţin ne va face să ne trezim în laborator cu vizitatori din viitor.”
CĂTRE ZERO ABSOLUT

Odată încheiată testarea, patru experimente vor produce date ce vor fi trimise de LHC către o reţea de 100.000 de calculatoare. ATLAS, CMS (Compact Muon Solenoid), ALICE (A Large Ion Collider Experiment), LHCb, Totem şi LHCf sunt acronimele celor patru experimente principale, respectiv două secundare, şi utilizează imense detectoare subterane care vor identifica coliziunile dintre particule, furnizând date care pot fi produse în imagini mari. Din datele cu o rată de transfer de 1,8 GB/secundă, cercetătorii ar trebui să îşi dea seama dacă s-au format alte particule la formarea Universului în timpul Big Bang-ului şi să descopere în ce s-au transformat aceste particule lipsă. Vor fi utilizaţi protoni de foarte mare energie, concentraţi în două fascicule care circulă în contrasens. Pe mare parte din traseu, cele două fascicole străbat două pompe de vid separate, dar ele se ciocnesc în cele patru puncte ale experimentelor principale.
La ultimele teste efectuate, a fost atins un prag minim de temperatură a acceleratorului de particule: 1,9 grade Kelvin (-271 de grade Celsius), o temperatură mai rece decât cea estimată în spaţiul cosmic îndepărtat (de 2,7 grade Kelvin). În imensul tunel subteran, LHC a fost echipat cu mii de magneţi într-un inel întins pe 27 de kilometri, care trebuie să facă faţă unei intensităţi de până la 12.000 de amperi. Magneţii vor fi menţinuţi în aceste condiţii de temperatură cu ajutorul heliului lichid, iar procesul de răcire durează, în total, aproximativ două săptămâni. Magneţii trebuie să fie „superconductori”, adică să poată canaliza curentul electric cu rezistenţă zero şi foarte puţină pierdere de energie. Heliul devine „superlichid” la 2,2 grade Kelvin, ceea ce îi permite să dirijeze căldura foarte rapid şi să răcească eficient. Fiecare sector al acceleratorului de particule conţine circa 200 de circuite electrice, iar acestea pot îngloba până la 154 de magneţi sau unul singur. Când acceleratorul de particule va fi pornit, va funcţiona la cinci trilioane de electroni-volţi, apoi va fi oprit pe parcursul iernii, astfel încât magneţii să poată fi acomodaţi cu energii de şapte trilioane de electroni-volţi. Când maşinăria este rece, operatorii injectează razele în inelul principal, în direcţii opuse, strecurându-le prin fiecare sector al LHC, cu o viteză apropiată de cea a luminii, până când vor închide cercul. La puncte prestabilite, razele se vor ciocni, iar un sistem de sincronizare va fi folosit pentru ca sectoarele să se comporte ca şi cum ar fi un sigur dispozitiv.
EXPERIMENTUL LHC PE ÎNŢELESUL TUTUROR

Cercetătorii care lucrează la experimentele din cadrul complexului au realizat un clip muzical în care explică accelerarea particulelor şi antimateria pe înţelesul tuturor. Devenit hit global cu peste un milion de vizualizări pe YouTube, piesa rap este compusă şi interpretată de un fost ofiţer de presă al CERN. Kate McAlpine, 23 de ani, este mulţumită de rezultat: „Deşi cei cu morgă academică sunt de părere că piesa subminează ştiinţa, cred că majoritatea oamenilor au fost plăcut impresionaţi.” Termenii ştiinţifici alambicaţi ca cei de mai sus lipsesc cu desăvârşire din piesă, iar temele sunt expuse într-o manieră accesibilă tuturor cunoscătorilor de limbă engleză. În plus, imaginile au fost filmate în zone LHC, unde vor fi surprinse ciocnirile particulelor. „Oamenii care lucrează acolo ne-au aruncat priviri ciudate, poate doar pentru că purtam halate de laborator. Nimeni de la CERN nu poartă aşa ceva!”, a spus McAlpine.
http://petermccready.com/portfolio/07041606.html   imagini 360 grade

Fizicianul Stephen Hawking pariază că acceleratorul de particule nu va găsi bosonii Higgs

Fizicianul britanic Stephen Hawking a pariat, marţi, că acceleratorul de particule (LHC), realizat în apropiere de Geneva de cercetătorii CERN şi care va fi pus în funcţiune miercuri, la frontiera franco-elveţiană, nu va găsi bosonii Higgs, Graal-ul fizicii fundamentale.

Mecanismul LHC, cel mai mare accelerator de particule din lume, “va multiplica de patru ori energia cu ajutorul căreia se poate studia interacţiunea dintre particule. Potrivit stadiului actual al cunoştinţelor noastre, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a descoperi particulele Higgs, care au generat masă pentru toate particulele”, a reamintit fizicianul.

“Consider că ar fi mult mai interesant dacă nu am găsi bosonii Higgs. Acest lucru ar arăta că ceva nu funcţionează şi că trebuie să ne revizuim raţionamentul. Pariez 100 de lire sterline că nu se vor găsi bosonii Higgs“, a spus el, într-un interviu acordat BBC.

LHC are ca obiectiv să recreeze condiţiile existente în momentul creării Universului, în urmă cu 13,7 miliarde de ani, în scopul de a perfecta şi revoluţiona viziunea noastră asupra lumii. Ambiţia particulară a proiectului este să detecteze bosonii Higgs, a căror absenţă bulversează fizica teoretică.

Dacă nu se vor descoperi bosonii Higgs, acest lucru nu va reprezenta un eşec, ci tocmai contrariul, este opinia cercetătorului britanic. “Ceea ce va descoperi sau nu acceleratorul de particule ne va oferi numeroase informaţii asupra structurii universului”, a spus el.

Fizicianul a recunoscut că este “dificil” de identificat orice fel de rentabilitate economică a acceleratorului de particule, însă a precizat că “asta nu înseamnă că ea nu există”.

În ceea ce priveşte preferinţa pentru un program spaţial în locul mecanismului LHC, Stephen Hawking nu s-a pronunţat, răspunzând că este ca şi cum i s-ar cere să spună “pe care dintre copiii săi să-i sacrifice”.

“Acceleratorul de particule, la fel ca şi programul spaţial, sunt vitale dacă specia umană vrea să nu fie slăbită şi să dispară”, a spus el.

LHC a fost construit la 100 de metri în subteran în apropiere de Geneva. În interiorul său, se va experimenta coliziunea unor pachete de protoni în vederea generării unei serii de particule dintre care unele nu au putut fi observate până în prezent.

Stephen Hawking este profesor la Universitatea Cambridge, fiind specializat în fenomenul găurilor negre. El a scris lucrarea “O scurtă istorie a timpului”, unul dintre cele mai mari succese ale literaturii ştiinţifice, şi lucrarea “George şi secretele Universului”.

Pe de altă parte, fizicianul francez Hubert Reeves a declarat, într-un interviu acordat cotidianului elveţian Le Matin, că rezultatele obţinute prin experimentul care va avea loc miercuri şi care va avea în centru acceleratorul de particule construit în apropiere de Geneva ar putea bulversa fizica particulelor elementare.

“Această maşinărie va genera rezultate neaşteptate. Informaţiile care vor fi obţinute riscă să bulverseze fizica particulelor elementare”, a explicat el. Acceleratorul este “un instrument cu adevărat impresionant”. “Puţurile pentru coborârea materiei au o mărime care permite trecerea prin ele şi a unei catedrale”, a spus el.

Reeves nu crede că LHC ar putea genera o gaură neagră care să “înghită” planeta, aşa cum se tem unii oameni de ştiinţă, care şi-au exprimat deja dubiile în ceea ce priveşte coliziunile de protoni care vor avea loc în interiorul acceleratorului pentru a recrea condiţiile existente imediat după Big Bang, ei fiind de părere că ar putea genera minuscule găuri negre care ar putea absorbi toată materia care le înconjoară.

“Nu există niciun fel de riscuri, e vorba numai de zvonuri”, a asigurat Hubert Reeves. “Ceea ce numim gaură neagră este un loc în care materia este atât de compactă încât nu se poate extrage nici lumina; ea se reflectă de la suprafaţă, ca apa unei fântâni”, a adăugat el.

Mecanismul nu poate să genereze găuri negre, spune Reeves, în pofida puterii sale, deoarece coliziunile provocate “deşi foarte puternice, vor fi inferioare celor atinse de razele cosmice care bombardează Pământul permanent”.

Experimentul va fi lansat miercuri, când mecanismul – în valoare de 5 miliarde de euro – care va recrea forţele care au rezultat după Big Bang şi au dus la formarea universului va fi pornit la Cern, lângă Geneva, unde se află sediul organizaţiei europene de cercetare nucleară. Câţiva dintre cercetătorii implicaţi în experiment au declarat că au primit e-mailuri şi telefoane de ameninţare din partea unor reprezentanţi ai opiniei publice, care se tem că dispozitivul ar putea provoca cutremure sau tsunami, care ar putea distruge lumea.

Dupa cum stiti, astazi 10 septembrie 2008 va avea loc experimentul de la Geneva. Ora la care experimentul va incepe este 10.00, ora Romaniei, fiind transmis live de catre site si postul TV Realitatea. Probabil ca traficul inregistrat de catre site Realitatea va fi extraordinar de mare, avand in vedere amploarea mediatica pe care a luat-o reproducerea de catre om, a unor conditii incipiente de dupa Bing-Bang, ce ar putea avea o consecinta directa creearea unei gauri negre pe Terra. Cred ca de fapt, prin creearea conditiilor de dupa Bing-Bang, omenirea doreste sa verifice daca teoria creearii Universului chiar sta in picioare. Ultimele stiri care au parvenit de la Geneva sunt ca acceleratorul LHC – Large Hadron Collider va fi doar testat in aceasta zi. Experimentul de azi va fi doar un mic preambul la testul final, care va avea loc in data de 21 Octombrie 2008. Asadar, stati linisititi fiindca astazi doar se face un mic test de functionare a acceleratorului de hadroni situat la granita dintre Elvetia si Franta. “Avand in vedere faptul ca multi cred ca astazi va fi Apocalipsa, probabil ca barbatii au mers in numar mare la bordeluri, numarul clientilor de prostituate inregistrand cresteri semnificative in momentul anuntarii de catre cineva a sfarsitului lumii. Probabil ca femeile si-au facut cateva placeri interzise pana acum sau au fost evavlioase, in asteptarea apocalipsei. Numai ca de aceasta data, apocalipsa va fi ratata…pana poate pe 21 octombrie..(subsemnatul..)”

În marele accelerator de particule de lângă Geneva, fizicienii caută dovada existenţei bosonilor.Cel mai mare şi mai scump experiment ştiinţific al tuturor timpurilor, acceleratorul LHC – Large Hadron Collider -, a intrat în faza finală a pregătirilor de dinaintea punerii sale în funcţiune, în luna iulie. Toate secţiunile LHC care puteau fi vizitate de public au fost închise, inclusiv tunelul care găzduieşte inelul accelerator propriu- zis.
O explicaţie a masei corpurilor

Ideea sa a fost că Universul este „inundat“ de un câmp invizibil de bosoni, particule alcătuite din masă şi atât. Pe măsură ce particulele se mişcă prin acest câmp, bosonii Higgs se lipesc de unele dintre ele, făcându-le mai masive, iar altele rămân neafectate. Misteriosul boson postulat de Higgs a devenit atât de fundamental fizicii încât a ajuns să fie supranumit „particula lui Dumnezeu“.
Greu de pus în evidenţă

Bosonul Higgs este foarte greu de depistat, deoarece, potrivit teoriei, el există numai la energii foarte mari, care au existat ultima oară în natură doar în momentele de după Big Bang – de unde nevoia de un accelerator mai puternic.
Nu sfârşitul lumii, ci o reinterpretare

O sumedenie de teorii ale conspiraţ iei au luat naştere în jurul LHC, cele mai multe evocând un potenţial „sfârşit al lumii“, fie prin consumarea Pământului de o gaură neagră apărută în accelerator, fie prin dispariţia însăşi a Universului, din cauza „tulbură rii“ structurii acestuia de către experimentele LHC. Chiar şi unii fizicieni au teoretizat că LHC ar putea funcţiona ca o maşină a timpului, deschizând calea călătoriilor temporale.

Oamenii de ştiinţă vor utiliza uriaşa instalaţie în încercarea de a reconstitui condiţiile care au existat la numai o fracţiune de secundă după Big Bang şi de a afla cât mai multe secrete despre felul în care a putut lua naştere Universul. Ce se va întâmpla după aceea ar putea schimba radical felul în care înţelegem lumea. Majoritatea experţilor consideră că exploziile create în momentul ciocnirii grupurilor de particule vor dezvălui cele mai mici părţi componente a tot ceea ce ne înconjoară.

Peter Higgs, profesor de fizică a particulelor la Universitatea Edinburgh, speră ca LHC să dovedească existenţa mult-căutatului boson Higgs, teoretizat de el acum aproximativ 40 de ani. În 1964, reputatul profesor a propus o soluţie elegantă pentru una dintre cele mai mari probleme ale Modelului Standard al fizicii, explicând de ce are materia masă şi, deci, de ce există într- o formă care-i permite să alcătuiască stele, planete şi oameni.

Profesorul, în vârstă de 78 de ani, se declară „peste 90% sigur“ că LHC va demonstra în viitorul apropiat existenţa respectivei particule. Mai mult, spune Higgs, dovezi esenţiale în sprijinul ipotezei sale ar putea exista deja, în informaţiile obţinute în urma unui experiment american, desfăşurat în Illinois, neanalizate încă integral.

„Marele accelerator de hadroni este ca o maşină a timpului, care ne va transporta înapoi către Big Bang, mai aproape decât am fost vreodată. Vom vedea noi tipuri de materie, pe care nu le-am fi putut vedea înainte“, a declarat profesorul Frank Close, care predă fizica particulelor la Universitatea Oxford. „Ideea că LHC ar putea provoca sfârşitul lumii este ridicolă“, a subliniat el, căutând să înlăture una dintre temerile izvorâte din ignoranţă.

„La nivelul energetic pe care-l vom crea, materia normală nu există. Mă aştept să întâlnim lucruri cu totul noi, care ar putea întoarce cu susul în jos actuala noastră înţelegere a fizicii. Răspunsurile la noile întrebări care vor apărea vor fi mult mai pasionante decât demonstrarea unor teorii deja existente“, a apreciat dr. David Evans, fizician al Universităţ ii Birmingham, implicat în proiectul ALICE, parte a LHC.